E oficial: Marţi 9 februarie, proteste de amploare împotriva introducerii taxei pe ambalaje

DSC_0054Marţi, 9 februarie 2016, Federaţia Naţională PRO AGRO, împreună cu organizaţiile membre şi sindicatele din cadrul AGROSTAR, la care se vor alătura şi celelale organizaţii afectate din sectorul agroalimentar vor organiza un miting de protest.

” Introducerea unei penalităţi in valoare de 2 lei pe kilogramul de ambalaj este injustă, iar modul fraudulos în prin care a fost eliminată răspunderea OTR-urilor în noua Lege 249/2015, ne certifică faptul că funcţionari din cadrul Ministerului Mediului sunt complici la falimentarea industriei alimentare româneşti. Solicităm organelor de anchetă să restabilească dreptatea şi să se ia măsurile care se impun în acest caz”, spun organizatorii ]ntr-un comunicat de presă trimis redacţiei.

Mihaela Tyrel de POIX  – Preşedinte Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (O.N.I.V.)

În acest moment, întreținerea unui hectar de vie ajunge la minim 2500 de auro pe an. Această suprataxare va crește costul pe ha in medie cu 1600 de euro astfel incat nu va putea sa nu se reflecte în prețul unei sticle de vin.

Ştefan NICOLAE – Preşedinte AGROSTAR

Agricultura şi industria alimentară sunt pe cale să dea faliment din lipsa de profesionalism a celor de la Ministerul Mediului.

Aurel TĂNASE – Preşedinte ROMCONSERV 

Noi producem în industria noastră 35.000 de tone de deşeuri, cea mai mare parte din sticlă. Această suprataxă înseamnă o scumpire cu 30-40% a conservelor ieftine, pe care firmele nu o pot suporta şi o vor include în preţ. O fabrică ce are o cotă de 26% pe piaţă conservelor de legume şi fructe, trebuie să plătească acum 1,2 milioane de lei pe lună, adică mai mult decât tot profitul anual.

Viorel MARIN – Preşedinte Asociaţia Naţională a Industriilor de Morărit şi Panificaţie din România

Nu e suficent să aşezi un ministru tehnocrat pe scaun, din păcate doamna ministru Palmer a venit cu entuziasm, ca şi tot Guvernul, dar nu s-a organizat sufiecient de bine ca să înţeleagă ce merge şi ce nu în ministerul pe care îl conduce.

Sorin MINEA – Preşedinte Romaliment

România plătea 50 euro pe tona de deşeuri din ambalaje, în Bulgaria această taxă este de 30 de euro, în timp ce producătorii germani plătesc 270 de euro pe tonă. O dată cu suprataxarea s-a ajuns ca producătorii români să plăteasca 500 de euro, adică cea mai mare valoarea de pe piaţa europeană.

Dorin COJOCARU – Preşedinte Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui

Guvernanţii vor să colecteze acum banii pentru anul 2015, bani care nu au fost bugetaţi şi planificaţi. Problema e că toate aceste costuri nebugetate le vom împinge către furnizor – fermierul – sau către consumatori. Către consumatori s-ar putea să se opună supermarketurile care vor prefera să aducă produse din import, iar fermierii români vor da faliment în condiţiile în care nu vor mai avea unde să-şi dea laptele.

Aurel Popescu – Preşedinte Rompan

În industria panificaţiei influenţa acestei legi este mai mică, dar în condiţiile în care noi ne luptăm să câştigam 5 bani la preţul unei pâini, iar ei acum iau 10 bani în plus pentru ambalaj, este clar că vor fi câteva fabrici, din păcate cu capital românesc, care nu vor rezista.

 

 

În cadrul conferinţei de presă a fost prezentat şi pachetul de soluţii pe care asociaţiile iniţiatoare îl propun Guvernului şi celorlalte structuri decidente. Acesta cuprinde:

  1. Aplicarea prevederilor contractuale si a legislatiei in vigoare la momentul incheierii contractelor in cazul producatorilor care, de buna credinta, au incheiat contracte cu OTR-urile abilitate, au respectat prevederile contractuale, deci trebuie exonerati de raspunderea reciclarii pentru anul 2015;
  2. Emiterea deciziilor de plata pentru penalizarea nerealizarii obiectivelor de reciclare integral catre OTR-uri, pentru anul 2015, la nivelul cantitatilor declarate ca fiind puse pe piata de catre fiecare operator economic;
  3. Deducerea sumelor achitate catre OTR-uri de catre agentii economici in baza contractelor din 2015 – din sumele pe care acestia din urma le vor datora cu orice titlu catre Ministerul Mediului si institutiile subordonate acestuia;
  4. Constituirea unui grup de lucru format din toti actorii implicati în aceasta problematica (reprezentanti ai autoritatilor centrale si locale, producatori de ambalaje, producatori de bunuri ambalate, etc.) care sa procedeze la redactarea unui cadru legal corect si echitabil, care sa raspunda obiectivelor de mediu asumate si care sa intre în vigoare in regim de urgenta;
  5. Elaborarea de catre Ministerul Mediului si celelalte autoritati cu atributii in domeniu, a unui nou proiect de act normativ care sa creeze în mod real un sistem eficient de colectare si reciclare a ambalajelor, sub semnul responsabilitatii.

Federaţia Naţională PRO AGRO a anunţat organizarea unei acţiuni de eco-voluntariat, sâmbătă, 6 februarie, ora 11, în Delta Bucureştiului – Parcul Natural Văcăreşti. (invitaţie ataşată)

De asemenea, marţi, 9 februarie, în faţa Ministerului Mediului, va avea loc un miting de protest, la care vor participa aproximatix 2500 de persoane.

Ambele acţiuni au rolul de a semnala şi sensibiliza opinia publică şi în special autorităţile în legătură cu efectele dezastruoase ale noii legi referitoare la colectarea şi reciclarea ambalajelor.

 

You might also like More from author

Comments are closed.