Dulceaţa de trandafiri a Irinei, din Bistriţa-Năsăud

trandafiriTrandafirii se numără, de departe, printre florile preferate ale marii majorități a femeilor, datorită formelor lor, culorilor atrăgătoare și, mai ales, mirosului. Dar ce miroase bine trebuie să aibă și un gust bun, și-au spus gastronomii, așa că trandafirii sunt acum ingredient de bază pentru unele dintre cele mai aromate dulcețuri și siropuri.

Irina Orza din Bistrița — sau buni Nina, cum îi spun cei din familie și apropiații — abia așteaptă lunile mai și iunie, pentru ca trandafirii din grădina proprie să înflorească, ca mai apoi să le culeagă petalele și să le transforme într-o dulceață apreciată de toți cei care au gustat-o.
Rețeta pentru această dulceață nu conține decât cinci ingrediente și este una accesibilă ca preț pentru toate gospodinele.Se aleg petale de trandafir, foarte, foarte parfumate, roșii, care se curăță de partea albă de lângă tulpină. Se trec apoi printr-un jet de apă rece și se lasă un pic la zvântat. Pentru 250 grame de petale, este nevoie de un litru de apă, 1 1/4 kilograme zahăr, o jumătate de lingură de sare de lămâie și o linguriță de zeamă de la o lămâie. Apoi se freacă petalele cu sarea de lămâie. Se fierbe apa cu zahărul, se adaugă petalele, apoi sucul de lămâie. Se fierb până se leagă, cam vreo 45 minute, iar petalele sunt tari”, spune buni Nina.

Dulceața astfel rezultată se toarnă în borcane sterilizate, închise cu capac sau acoperite cu celofan, și reprezintă un desert extrem de aromat, numai bun de servit vara, în grădină, alături de un pahar de apă rece sau de limonadă. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.