Două stele de aur Superior Taste Award în 2013 pentru Magiunul de Topoloveni

topolovenidd

După doi ani – 2010 și 2011 – în care Magiunul de prune Topoloveni a primit câte o stea de aur Superior Taste Award din partea Institutului Internațional de Gust și Calitate (ITQI) de la Bruxelles, astăzi a primit două stele de aur din partea juriului format din 60 de maeștri bucătari (Chef) listați în prestigiosul Ghid Michelin. O dovadă în plus că produsul100% natural, fără zahăr adăugat, fără conservanți, fără aditivi, fără E-uri se bucură de o apreciere din ce în ce mai mare pe scena gastronomiei internaționale.

”Cele două stele de aur primite în acest an reprezintă nu o creștere a calităților produsului, pentru că noi la Topoloveni îl producem după o rețetă atestată documentar în 1914, ci o schimbare a opticii evaluatorilor: lumea înțelege că DEZMĂȚUL E-urilor nu mai poate continua la nesfârșit! Iar vârfurile gastronomiei internaționale ne confirmă prin acest premiu că au descoperit GUSTUL SĂNĂTOS al magiunului de Topoloveni”, apreciază Bibiana Stanciulov, directorul companiei producătoare.

Unicitatea magiunului de prune Topoloveni este dată de METODA DE PRODUCȚIE, care deși este realizată în prezent cu capacități de producție la standarde internaționale de securitate alimentară, reproduce metoda tradițională din la începutul secolului al XX-lea, de obținere a magiunului. Astfel, cazanele cu pereți dubli prin care circulă abur tehnologic – sistem bain-marie – din fabrica de magiun Topoloveni prepară în aceleași condiții magiunul ca acum 100 de ani, când gospodinele puneau marcul de prune în oale de lut și le introduceau în cuptor la foc indirect pentru 10-12 ore.

 

 

You might also like More from author

Comments are closed.