DNA: Zeci de persoane trimise în judecată în 2014 pentru fraude cu fonduri europene

dnaZeci de persoane din întreaga țară au fost trimise în judecată de procurorii DNA în anul 2014, sub acuzația săvârșirii unor infracțiuni legate de fraudarea de fonduri europene.

Cele zece dosare au fost mai puțin mediatizate, dar sumele fraudate se ridică la sute de mii de lei, procurorii dispunând sechestru asigurator total sau parțial pentru recuperarea prejudiciului.

Din rechizitoriile procurorilor reiese că învinuiții au abuzat de funcțiile lor administrative și s-au folosit de documente falsificate ori au falsificat semnături pentru a încerca să dovedească faptul că dețin suprafețe mai mari de teren agricol pentru care să obțină bani europeni, prin APIA. Beneficiari erau ei direct sau rude ori persoane apropiate lor.

Procurorii DNA Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Băran Aurică (primar al comunei Tormac la data săvârșirii faptelor), în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (3 acte materiale), înșelăciune, în forma continuată (2 acte materiale), tentativă la înșelăciune, fals intelectual, instigare la fals intelectual (4 infracțiuni), fals în înscrisuri sub semnătură privată (3 infracțiuni) și fals material în înscrisuri oficiale (3 infracțiuni).

Alături de el au ajuns în fața magistraților Băran Carmina-Diana (complicitate la folosirea sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (3 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată), Crăciunel Dorel Rusalin, referent în cadrul Primăriei comunei Tormac la data faptelor (pentru complicitate la folosirea sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (3 acte materiale) și fals intelectual, 4 infracțiuni). În același dosar mai sunt parte Sibinszki Vasile Iosif (consilier superior APIA Deta la data faptelor), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (3 acte materiale).

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2011 — 2013, inculpatul Băran a depus la APIA Deta, pe numele fiicei sale, Băran Carmina-Diana, ca urmare a înțelegerii cu aceasta și fără a avea o împuternicire notarială, conform prevederilor legale, trei cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață, pe anii 2011, 2012 și 2013.

În acest scop, pentru a crea reprezentarea dreptului de folosință și a folosinței efective a terenurilor declarate, inculpatul s-a folosit cu rea credință de documente false sau conținând date nereale, având ca rezultat obținerea pe nedrept a fondurilor financiare cu titlu de plăți pe suprafață — SAPS, în sumă totală de 180.691,70 lei, aferentă celor 3 campanii, alocată din bugetul general al Uniunii Europene.

Ca urmare a acestor cereri și a documentelor depuse au fost înființate culturi agricole de către fermier, deși, în fapt, acestea au fost realizate de alte persoane fizice și/ sau juridice, împrejurări cunoscute inculpatului Băran Aurică și a fost virată în contul inculpatei Băran Carmina-Diana, suma totală de 30.518,29 lei, alocată de la bugetul național, cu titlu de plăți naționale directe, complementare, în sectorul vegetal — PNDC 1(culturi în teren arabil), aferentă campaniilor din 2011 și 2012.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Timiș, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Procurorii DNA Constanța au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului Ichim Andone, primar al orașului Măcin (județul Tulcea) la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are drept rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În rechizitoriul procurorilor se arată că în cursul anului 2007, inculpatul Ichim Andone, în calitate de primar al orașului Măcin, a formulat o cerere de acordare a sprijinului pe suprafață pentru anul respectiv, în numele Consiliului Local al orașului Măcin, jud. Tulcea, cerere înregistrată în evidențele APIA Tulcea. În acest document, inculpatul, cu rea-credință, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului privind suprafața totală de teren pretins deținută în domeniul privat al unității administrativ teritoriale cu destinație de pășune și a înserat date nereale în cuprinsul planurilor de detaliu (planșe fotografice), puse la dispoziție de către reprezentanții agenției.

El a solicitat acordarea sprijinului pentru o suprafață totală de 959,16 ha pășune, fiind acceptată la plată suprafața de 927,802 ha pășune, în condițiile în care, conform înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate, unitatea administrativ teritorială era îndreptățită să primească sprijin doar pentru suprafața de 316,89 ha pășune.

APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 156.839,26 lei, reprezentând cuantumul sumelor constituind plăți efectuate către beneficiarul Consiliul Local Măcin Tulcea, aferente campaniei 2007.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Tulcea.

Procurorii militari din cadrul DNA — Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Potcovaru Gabriel Ioann (director executiv la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Brașov la data săvârșirii faptelor) pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în forma tentativei și complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În același dosar au mai fost trimiși în judecată Șaran Tatiana (administrator la SC WOOD GLASS SRL) pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, Șaran Vitalie (administrator în fapt al firmei) pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar și firma SC WOOD GLASS SRL pentru săvârșirea acelorași infracțiuni.

Procurorii arată că în perioada aprilie — august 2014, inculpații Șaran Tatiana, administratorul SC WOOD GLASS SRL, și Șaran Vitalie, administrator în fapt al aceleiași societăți, în realizarea obiectului de activitate și în interesul societății comerciale pe care o administrează, au falsificat și au folosit documente false în scopul obținerii, pe nedrept, de fonduri europene, de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, fonduri pe care inculpații nu le-au mai obținut ca urmare a cercetărilor efectuate în prezența cauză.

La realizarea activității infracționale, cei doi inculpați au fost sprijiniți de complici din DADR Brașov.

Situații similare s-au întâmplat la Iași, unde DNA a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Bunduc Ioan și Bunduc Mihai, administratorii unei societăți comerciale, la data faptelor, alături de Căruntu Ioan și Urmă Mihai (primar, respectiv viceprimar ai comunei Andrieșeni, județul Iași, la data faptelor), învinuiți pentru complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și fals intelectual, în formă continuată.

Procurorii DNA Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Năftănăilă Gheorghe Ion (primarul comunei Lerești, județul Argeș, la data faptelor), pentru tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 acte materiale) și instigare la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (2 acte materiale), alături de alți complici din Primăria Lerești.

Și procurorii DNA Teleorman — Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: Neața Viorica, Neața Gheorghe și Întreprinderea Individuală „Neața Victoria-Anca”, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut faptul că în luna iunie 2012, inculpata Neața Victoria-Anca, beneficiind de ajutorul inculpatului Neața Gheorghe-Dan, a atestat în fals în cuprinsul unei declarații faptul că este membră a unei ‘familii de fermieri’ și că a lucrat în cadrul fermei respective, pe perioadă limitată, câte 5 ore/ zi., declarația dovedindu-se a fi falsă.

În luna iulie 2013, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale — Oficiul Județean Teleorman a virat în contul Întreprinderii Individuale ‘Neața Victoria-Anca’ suma de 106.668 lei, dar procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin inculpaților.

Procurorii DNA Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Chiriac Lenuța Nușa, administrator de firmă, pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. În dosar mai sunt parte Bălănescu Adrian (diriginte de șantier), pentru complicitate la infracțiune, dar și două socități comerciale și administratorul uneia dintre ele, Balcan Vasile.

În perioada 2009 — 2011, inculpata Chiriac Lenuța Nușa, în calitate de administrator al SC Turoag SĂ, beneficiara proiectului finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională intitulat „Modernizare și extindere Hotel Roman”, cu ocazia implementării proiectului, a folosit cu rea credință documente false și inexacte ce au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a sumei de 4.120.444 lei din Fondul European de Dezvoltare Regională. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.