Din aprilie, vacile vor pleca în China

vaci21martie

Fermele de vaci şi cele vegetale din România reprezintă un interes crescut pentru investitorii din China care vor să preia afaceri din acest sector.

Potrivit lui Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ministrul chinez al Agriculturii va vizita România la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie, scrie Agroazi.

“De la vizita primului ministru chinez, foarte mulţi investitori din China au bătut drumurile ţării şi sunt tranzacţii pe cale de a se încheia în perioada aceasta. Este vorba de achiziţie de ferme de vaci pentru lapte, achiziţie de unităţi de procesare a laptelui şi ferme vegetale”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.El a adăugat că sunt investitori mari, unul dintre aceştia deţinând o fermă de 200.000 de vaci.

“Ca să înţelegeţi cam ce fel de investitori sunt interesaţi de agricultura din România: în România, o fermă foarte mare are câteva mii de capete. Ceea ce am punctat în discuţiile cu ei a fost nu că dorim doar să vindem fermele, ci să le şi dezvoltăm”, a precizat ministrul. (Sursa: fabricadelapte.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.