Dieta bogată în grăsimi creşte riscul de cancer la sân

Consumul de alimente bogate în grăsimi hidrogenate poate creşte riscul femeilor de a dezvolta cancer la sân, sugerează o cercetare citată de Daily Mail.

Un studiu din Statele Unite efectuat pe şoareci a arătat că o dietă care predispune la obezitate şi la schimbări de metabolism stimulează creşterea timpurie a sânilor şi conduce la dezvoltarea de ţesut anormal care poate produce cancer la sân.

Conducătorul ştiinţific al cercetării, doctorul Russ Hovey, susţine că : „Descoperirile din cadrul acestui studiu sunt extrem de importante atunci când le suprapunem peste informaţiile care arată că fetele care experimentează o creştere a sânilor înainte de vreme coincid cu epidemia de obezitate infantilă”. Acidul gras este un ingredient folosit în fabricarea biscuiţilor, a prăjiturilor şi a alimentelor procesate, în general.

Cercetătorii au hrănit şoarecii cu o alimentaţie bazată pe un acid gras numit 10,12 CLA care poate provoca sindromul metabolic, boală asociată cu obezitatea, diabetul şi bolile de inimă. Dieta inclusă în cercetare a condus la dezvoltarea glandelor mamare în cazul femelelor, deşi acestora le lipsea estrogenul, considerat a fi vital în dezvoltarea sistemului reproducător. Unele femele au prezentat inclusiv o creştere anormală a celulelor care poate conduce la cancer de sân. Legătura dintre cancer şi obezitate poate fi explicată prin creşterea nivelului de insulină, cred cercetătorii.

Statisticile arată că 30% dintre toate formele de cancer apărute la femei sunt reprezentate de cancerul mamar şi o femeie din opt riscă să dezvolte acest tip de cancer. În România, statistica arată 7929 de cazuri noi în fiecare an, cu peste 3000 de morţi pe an.

Printre factorii de risc se numără şi predispoziţia genetică, fumatul sau vârsta înaintată.

You might also like More from author

Comments are closed.