Despăgubiri de maxim 15.000 de euro, pentru fermele afectate de secetă

Daniel ConstantinMinistrul Agriculturii Daniel Constantin a declarat în cadrul unei emisiuni de pe TVR 1, că fermierii ai căror culturi au fost afectate de secetă vor primi despăgubiri.

“Trebuie să refacem sistemul de irigații ca să nu mai suferim în fiecare an. Acum putem să intervenim pe zona de despăgubiri. Pentru suprafețele mici, putem să oferim un ajutor de minimis de la bugetul de stat fără să cerem acordul UE. La suprafețele mari este mai ţ pentru că dacă avem culturi calamitate, cum spune Regulamentul, mai mari de 30 la sută pentru fiecare proprietar, atunci trebuie să așteptăm acordul Comisiei Europene”, a afirmat ministrul Daniel Constantin la emisiunea ”Vorbește liber”.

Oficialul MADR a adăugat că s-au format deja comisii speciale pe lângă prefecturi, specialiști care merg pe teren și evaluează situația. ”Probabil abia în luna august, când se sfârșeste perioada de risc pentru secetă, vom avea o situație centralizată. O vom trimte spre aprobare la Bruxelles și doar după aceea putem să dăm banii de la bugetul de stat”, a spus ministrul Agriculturii.

El a explicat că pentru suprafețele mici statul notifică Comisia Europeană dar poate să acorde în mod direct trei ani de zile până la 15.000 de euro fără să aștepte aprobare: “Până să primească despăgubirile pentru fermierii care au suprafețe mari, care au solicitat și fac parte din organizații de udători am putut sa venim mai aproape cu apa de ei”(Sursa: infoferma.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.