DEPOZITAREA DEȘEURILOR NU SE MAI TAXEAZĂ

Federația Națională PRO AGRO, ROMALIMENTA, ROFISH, ANCMMR, PATROMAT și APDCR își manifestă îngrijorarea referitor la modul în care autoritățile statului implicate aleg să implementeze normele comunitare în România.

Constatăm, contrar celor declarate în preambul, că actul normativ nu contribuie cu nimic la asigurarea îndeplinirii de către România a obiectivelor politicii Uniunii Europene în materie de deşeuri şi politici de mediu și nu conține nicio prevedere în sarcina operatorilor economici responsabili care să stimuleze îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare a deşeurilor statuate prin directivele Uniunii Europene!

Guvernul, prin adoptarea OUG 48/2017, „ Pentru unii mumă, pentru alții ciumă!”

Prima urgență care apare in actul normativ, deși neargumentată în preambulul actului normativ, se pare ca a fost dublarea sumelor pentru cheltuielile curente și de capital ale Administrației Fondului pentru mediu, de la 5% la 10% din venituri.

Pe de-o parte Guvernul scade, până în anul 2019 presiunea asupra autorităților locale în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea, unui serviciu de salubrizare care să atingă performanțele impuse prin legislația națională și comunitară, iar pe de altă parte menține taxarea producătorilor de produse ambalate pentru asigura in viitorii ani venituri substanțiale la Fondul pentru mediu, fără ca acești bani să contribuie cu ceva la creșterea reciclării la nivel național.

Producătorii nu au alternativă la plata taxei către Fondul pentru mediu deoarece peste 60% din deșeurile de ambalaje se regăsesc în deșeurile municipale și acestea vor ajunge, cel puțin până în 2019, la fel ca acum, la groapa de gunoi. În timp ce autoritatea publică locală ar plăti eventual 5 bani pentru un kg de deșeuri de ambalaje pe care îl elimină prin depozitare, producătorii trebuie să plătească 2 lei pentru același kg de deșeuri de ambalaje care, din cauza modului defectuos în care administrația publică locală organizează serviciul de salubrizare, nu mai au cum să îl recicleze.

Dacă luăm în considerare și lipsa controalelor organelor competente pentru verificarea modului în care autoritățile locale au declarat și îndeplinit obiectivul de reducere a cantităților eliminate prin depozitare, prin aceasta ordonanța de urgență s-au creat toate premisele ca și în următorii ani gradul de reciclare a deșeurilor municipale în Romania să nu depășească cele 7-10 procente declarate de autoritățile de mediu.

Cetățenii acestei țări trebuie să știe că, în final, penalitățile impuse, care sunt de neevitat pentru mediul de afaceri din industria alimentară și nu numai, se vor regăsi cel mai probabil în prețuri și vor anula în mare măsură creșterile salariale acordate sau care urmează să fie acordate.

Federația Națională PRO AGRO, ROMALIMENTA, ROFISH, ANCMMR, PATROMAT și APDCR consideră că ORDONANȚA DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind fondul de mediu:
Ø favorizează cu precădere acele autorități locale care nu percep tarife/taxe distincte de salubrizare de la cetățeni, din care cauză nu au fost in măsură să transfere in tarife taxa în limita indicatorilor de performanță impuși operatorilor de salubrizare și încurajează în fapt depozitarea deșeurilor amestecate la groapă, ceea ce va duce la situația în care gropile de gunoi se vor umple cu o viteză mult mai mare decât cea preconizată.

În acest context întrebăm inițiatorii și Guvernul ce se întâmplă cu tarifele pe care unele unități ale autorităților publice locale le-au majorat pentru a include taxa de depozitare.

Ø Suspendarea taxei pentru depozitarea deșeurilor până în anul 2019, și înjumătățirea penalității aplicate unităților administrativ-teritoriale pentru eliminarea prin depozitarea deșeurilor municipale peste obiectivul anual, încurajează perpetuarea comportamentului actual la nivelul municipalităților: colectare în amestec și „totul la groapa”.

Ø Prin costurile suplimentare pe care le va genera, este o lovitură pentru agenții economici din sectorul agroalimentar și implicit pentru întreaga populație.

Ø Industria de reciclare va avea de suferit datorită lipsei de materii prime secundare

Ø România se va îndepărta tot mai mult de principiile economiei circulare și de nivelul celorlalte State Membre.

Atragem de asemenea atenția că măsurile din actul normativ adoptate în regim de urgenţă nu sunt de natură a reduce cu nimic riscul de avansare a procedurii de infringement şi de impunere a unor sancţiuni pecuniare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene!

Solicităm Guvernului și Parlamentului să ia măsuri concrete pentru stimularea colectării selective de la populație pentru ca România să își poată atinge obiectivele referitoare la reciclare asumate la nivel european.

You might also like More from author

Leave A Reply

Your email address will not be published.