Despăgubiri de secetă pentru170.000 de fermieri, dintre care 160.000 persoane fizice

seceta_campMinistrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat în urma unei întâlniri la care a participat și premierul Victor Ponta că este important să fie puse la punct procedurile de acordare a despăgubirilor pentru fermieri, pentru ca cei 170.000 de beneficiari ai schemelor de plată să își poată primi banii.

“Pe zona de agricultură este important să avem sprijinul Guvenului, ca să putem oferi ajutor fermierilor care au avut probleme cu recoltele, din cauza secetei. Avem până în acest moment aproximativ 170.000 de beneficiari, dintre care peste 160.000 sunt persoane fizice. Toți așteaptă să punem la punct procedurile de acordare a despăgubirilor. Am notificat și Comisia Europeană pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat și sperăm ca până la sfârșitul acestui an să avem capacitatea de a plăti aceste fonduri către fermieri, dar să asigurăm și resursele pentru sprijinul pe care îl acordăm anual pentru motorină”, a explicat Daniel Constantin. (Sursa: agropress.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.