Demersuri pentru revigorarea raselor de porci Mangaliţa şi Bazna

porci2Crescătorii de porci din România care vor contribui la revigorarea raselor Mangaliţa şi Bazna vor fi sprijiniţi de Ministerul Agriculturii prin subvenţii şi acordarea unui ajutor de minimis de 15.000 euro.

Prezent vineri, 21 noiembrie,  la Satu Mare, unde a fost constituită Asociaţia Naţională a Crescătorilor de Porci din Rasele Mangaliţa şi Bazna, Gheorghe Neaţă, director general în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a vorbit despre rolul asociaţiei în transformarea celor două rase de porci în brand naţional recunoscut peste hotare:

„Asociaţia va trebui să se asigure că porcii din cele două rase sunt înscrişi în registrele genealogice şi de control oficial al produselor pentru ca performanţele ulterioare să poată fi competitive cu tot ce se află dincolo de graniţe şi să poată reprezenta un brand de ţară cu origine”, a declarat Gheorghe Neaţă, directorul general MADR. (Integral pe radiocluj.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.