Declarația care schimbă TOT CE NU ȘTIAI DESPRE PÂINE. „A fost demonizată degeaba la televizor”

Declarațiile alarmiste ale nutriționiștilor privind efectele consumului de pâine sunt nefondate, susțin cercetătorii de la Fundația Britanică de Nutriție. Mai mult, lipsa alimentului din dieta zilnică poate provoca deficiențe vitaminice, iar numărul cazurilor de alergii este în creștere.

În ciuda tendinței oamenilor din întrega lume de a reduce consumul de pâine, obezitatea este în floare, iar specialiștii estimează că în următorii 20 de ani, numărul obezilor se va dubla. 

Britanicii au ajuns astfel la concluzia că nu scoaterea pâinii din alimentație este soluția pentru a scăpa de kilogramele în plus, ci reducerea consumului de grăsimi.

„Pâinea, și în special pâinea albă, a fost degeaba demonizată în mass-media atâția ani de zile. Pâinea este o sursă importantă și vitală de nutrienți. De altfel, s-a dovedit că dietele sărace în carbohidrați, precum Atkinssau Dukan, nu ajută foarte mult la pierderea kilogramelor. Deci toate frustrările oamenilor sunt în zadar, având în vedere cât de mult se chinuie să renunțe la pâine. Experții în sănătate trebuie să nege toate miturile vehiculate până acum ”, este de părere Dr. Aine O’Connor, citat de dailymail.co.uk.

 

Pâinea este bogată în vitamine (E, B1, B2, B6 şi B9) care furnizează organismului nutrienţii de care are nevoie pentru a preveni îmbolnăvirea.

You might also like More from author

Comments are closed.