DE JOI, VALUL DE CĂLDURĂ SE EXTINDE ÎN TOATĂ ȚARA

Douăsprezece judeţe din vestul şi sud-vestul ţării au intrat, miercuri, sub atenţionare cod galben de caniculă, emisă de Administraţia Naţionale de Meteorologie (ANM). Meteorologii spun că temperaturile vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade, iar de joi valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării.

Atenţionarea cod galben a intrat în vigoare şi este valabilă până joi, vizând 12 judeţe: Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mureş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman. Potrivit ANM, în aceste zone valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare. Temperaturile maxime vor fi între 33 şi 36 de grade, iar minimele nocturne vor depăşi 20 de grade.

O a doua avertizare meteo va intra în vigoare joi, când valul de căldură va fi şi mai accentuat, aproape toată ţara fiind sub cod galben, în timp ce cinci judeţe din sud şi sud-vest vor fi sub cod portocaliu.

Conform ANM, în cursul zilei de joi valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Disconfortul termic va fi accentuat – indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi. Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 34-36 de grade, iar minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade, mai ales în regiunile extracarpatice.

În judeţele Dolj, Olt şi Teleorman şi în zona joasă de relief din Caraş-Severin şi Mehedinţi, judeţe care se vor afla joi sub cod portocaliu, se vor atinge local maxime termice de 37-39 de grade şi pe arii restrânse de 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

În regiunile nord-vestice şi nordice, precum şi la munte, mai ales în orele serii şi ale nopţii, instabilitatea atmosferică se va accentua şi vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

You might also like More from author

Leave A Reply

Your email address will not be published.