De ce o emisiune agrostrategică pe tema securităţii alimentare?

Agro TV difuzează în fiecare duminică, de la ora 19:00, emisiunea Sinteza Agrostrategica, prezentată de către Mădălina Neacşu.

agrosinteya

Sinteza Agrostrategică vă propune în fiecare duminică, la ora 19:00, o viziune extinsă asupra securităţii, siguranţei și suveranitătii alimentare deoarece hrana reprezintă scopul de existenţă al sistemului alimentar, ea fiind conectată în momentul de faţă la toate crizele și riscurile adiacente: climatice, energetice, coeziune socială, economică, geopolitică, bună guvernanţă, securitate și apărare.

Motivele pentru care postul nostru de televiziune a ales să difuzeze o astfel de emisiune sunt multiple. Cele mai importante dintre acestea va sunt enunţate în cele ce urmează chiar de către Mădălina Neacșu, prezentatoarea noi producții de la Agro TV.

– România se confruntă în prezent cu o gravă criză socio-economică, politică, culturală, geopolitică, toate fiind crize adiacente sectorului agroalimentar.
– Agricultura, principala resursă economică a României, prezintă o serie de disfunctionalităţi în contextul ignoranței factorilor decizionali și a schimbărilor climatice.
– Exodul mediului rural și lipsa accesului la informație agrostrategică poate influența negativ deciziile beneficiarilor din sectorul agroalimentar pe termen scurt, mediu și lung.
– Lipsa dialogului public-privat și a transferului de cunoaștere și expertiză agrotehnică poate împiedica dezvoltarea unei agriculturi durabile.
– Migrația forței de muncă influenţează în acest moment stabilitatea mediului rural și, implicit, securitatea alimentară a României.
– Presiunea importurilor de alimente a distrus producția agricolă autohtonă, blocând orice proces de industrializare și modernizare.
– Fărâmiţarea suprafețelor agricole, lipsa mijloacelor de producție, lipsa finanţărilor și a creditului agricol, blocarea cadastrării terenurilor, decimarea șeptelului, corupţia sistemică în privinţa absorbției fondurilor europene etc. au creat un haos generalizat care ameninţă securitatea alimentară a României.
– Sărăcirea extremă a ţărănimii, păstrătoarea tradițiilor și identitătii naționale, devine o ameninţare asupra securităţii alimentare.
– Compromiterea învăţământului profesional în agricultură poate avea consecințe dramatice pe termen mediu și lung.

You might also like More from author

Comments are closed.