Danone, început de an în forță

Producătorul de lactate Danone a înregistrat o creștere a vânzărilor cu 7,6% în trimestrul 1 din 2012 față de ultimele trei luni ale lui 2011, respectiv 6,9% creștere față de perioada similară a anului trecut.
De asemenea, compania a înregistrat o creștere a volumelor cu 2,2% față de nivelul din primul trimestru al anului anterior. Pentru 2012, ținta este majorarea afacerii pe toate diviziile și regiunile. „Anul 2012 a debutat puternic pentru Danone, cu o creştere solidă de 6,9% în termeni de vânzări nete, ceea ce reflectă accentul pus pe priorităţile grupului. Continuăm să ne consolidăm activ operaţiunile în ţările care generează creştere.

Avântul înregistrat în Asia şi America Latină rămâne puternic, în timp ce în Rusia şi Statele Unite planurile noastre de acţiuni arată deja primele semne clare de amortizare, confirmând o revenire pe creştere”, declară Franck Riboud. ”În Europa, unde cererea consumatorilor este încă lentă, în special în sud, ne-am concentrat pe sprijinirea mărcilor şi a categoriilor de produse. Ritmul înregistrat de factorii noştri de creştere, forţa mărcilor noastre şi devotamentul şi angajamentul echipelor Danone la nivel international, îmi dau încredere şi ne permit să confirmăm ţintele pe întreg anul 2012”, adaugă acesta.

You might also like More from author

Comments are closed.