Daniel Constantin: Suma totală plătită fermierilor în acest an a depășit 814 milioane de euro

danielctin88787Suma totală plătită fermierilor în primele două luni din 2015 a depășit 814 milioane de euro, din care aproape 700 de milioane de euro reprezintă banii alocați din fonduri europene, iar diferența din bugetul de stat, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

„Până în prezent, în lunile ianuarie și februarie, 98% dintre fermieri au primit plățile pe suprafață aferente campaniei 2014 (SAPS) și peste 80% dintre cei care trebuiau să primească plata complementară de la stat, respectiv Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT). În câteva zile finalizăm plata SAPS pentru toți fermierii, iar pe ANT ajungem la 90%. Aici avem acea problemă legată de trimestrializare și de aceea vom plăti diferența la începutul lunii aprilie. Este o suma foarte mică și un număr mic de fermieri. În total, s-au plătit în ianuarie și februarie peste 814 milioane de euro, din care aproape 700 de milioane de euro din fonduri europene, iar diferența de la buget”, a spus Constantin.

Plățile efectuate pe SAPS de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au mers către un milion de fermieri având ca sursă de finanțare Fondul European de Garantare în Agricultură (FEGA), iar concomitent cu acestea au fost acordate și plățile aferente Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (fostele PNDC) în sector vegetal pentru care s-au depus cereri în cursul campaniei 2014.

Avansul de 50% din SAPS a fost plătit în perioada 16 octombrie — 30 noiembrie 2014, respectiv 641 milioane euro.

Plafonul financiar alocat României din FEGA pentru Schema de Plată Unică pe Suprafață (SAPS) în campania 2014 este în valoare de 1,367 miliarde euro. Cuantumul SAPS acordat fermierilor în această perioada se ridică la 70,38 euro/hectar, suplimentar față de plata acordată în avans, de 69 euro/ha.

În campania 2014 au fost depuse 1.027.869 cereri pentru plata unică pe suprafață, iar din aceste cereri, 806.000 au solicitat ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal (ANT). Plafonul alocat pentru schema de ajutoare naționale tranzitorii aferente anului 2014 în sectorul vegetal este în valoare 140,5 milioane de euro și reprezintă contribuție publică de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2015. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.