Daniel Constantin: Se plătește subvenţia la motorină, sau nu?

motorina

Acordarea subvenţiilor la motorină va începe din 3 octombrie, declara miercuri seara, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o emisiune televizată. 

„De mâine (…) dăm drumul la hotărârea de Guvern şi începem să plătim subvenţiile la motorină”, a spus Daniel Constantin într-o dezbatere transmisă pe un post de televiziune, scriu cei de la Agerpres.
 Nu mai devreme de luna iunie a acestui an, același ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, afirma că subvenția la motorina utilizată în agricultură nu va fi acordată în acest an.
El a declarat atunci, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o la Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, cu marii fermieri din Moldova, că facturile producătorilor agricoli pentru anul în curs vor fi decontate în 2014.
„Bugetul pe 2013 este foarte bun, dar are o singura hibă, cea legată de ajutorul la motorină. Așteptăm, în două săptămâni, acordul Comisiei Europene, iar după ce avem acest raport, vom elabora o Hotărâre de Guvern și încercăm să strângem toate facturile pe care dumneavoastră le aveți și să facem eforturi în prima parte a anului viitor”, afirma pe atunci Constantin.
Cu privire la subiectul motorină, în luna septembrie, Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, a afirmat: „Motorina pentru agricultura din România este cea mai scumpă dintre toate țările Uniunii Europene. Conducerea Ministerului Agriculturii nu a notificat Consiliul Europei pentru reducerea accizei la motorina aferentă anului 2013. Autoritățile trebuie să ia măsuri urgente pentru remedierea situației, deoarece agricultura este un sector vulnerabil, de care toți avem nevoie”, declara liderul LAPAR într-o conferință de presă. (Sursa: recolta.eu)

You might also like More from author

Comments are closed.