Daniel Constantin se întâlnește cu fermierii din Moldova

constantinpndrEvenimentul va avea loc vineri, 16 mai, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”,de la ora 11.00.                                                                                                                   
Aflată la cea de-a treia ediţie, Întâlnirea Anuală a Clubului Fermierilor AGRALIM din Regiunea de Nord-Est  este onorată de participarea domnului Daniel Constantin, Viceprim-ministru, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prezent și la edițiile precedente. Domnia sa va prezenta Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, măsurile ce vizează dezvoltarea rurală, modificările pentru fermieri și prioritățile programului și va intra în dialog direct cu fermierii.
                                                                                                                                                      
Clubul Fermierilor AGRALIM este o comunitate profesională susținută și dezvoltată pe lângă Târgul pentru Fermieri AGRALIM de organizatorul profesionist de evenimente ABplus Events. La această ediție a întâlnirii anuale de club sunt așteptați 600 de invitați, fermieri și asociații agricole din regiunea de Nord-Est și Republica Moldova, companii care vin în sprijinul acestora, autorități ale administrației publice centrale și locale, reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul dezvoltării regionale și reprezentanți mass-media.
Raluca Daria Diaconiuc

You might also like More from author

Comments are closed.