Daniel Constantin: Peste 150.000 de crescători de bovine vor primi subvenții de peste 570 de milioane de lei

vacikkmmss

Aproximativ 150.000 de crescători de bovine vor primi de la bugetul de stat subvenții în valoare totală de 570 de milioane de lei, a anunțat luni, la Galați, vicepremierul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

El a precizat că subvențiile acordate în 2014 crescătorilor de bovine s-au dublat sau s-au triplat față de cele acordate anul trecut, respectiv de la 500 de lei/cap de bovină, în 2013, la 700-1.300 de lei-cap de bovină în 2014.

,,Măsura a fost luată în contextul în care Ministerul Agriculturii vrea să încurajeze producţia autohtonă de lapte, având în vedere pericolul importurilor de lapte, la preţuri scăzute, din străinătate, începând cu 2015, când se va liberaliza piaţa laptelui’, a spus Constatin, citat de radioiași.ro.
Vicepremierul Daniel Constantin participă, luni, la Galaţi, la prezentarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNADR) 2014-2020, aflată la a şaptea reuniune regională pe această temă.

You might also like More from author

Comments are closed.