Daniel Constantin (ex-MADR): Astăzi nu există nici măcar o măsură din fondurile europene din programarea 2014 — 2020 care să fie deschisă

euro_buzunarGuvernul are termen până la începutul lunii mai să prezinte măsurile privind accesarea fondurilor europene, în caz contrar ALDE urmând să depună o moțiune simplă care să sancționeze Executivul pentru acțiune deficitară în acest sens, a anunțat luni  Daniel Constantin.

„Suntem extrem de îngrijorați, suntem în data de 18 aprilie și nici până astăzi nu există nici măcar o măsură din fondurile europene din programarea 2014 — 2020 care să fie deschisă. Reamintesc că cea mai mare parte a creșterii economice din 2016 a fost pusă la începutul mandatului de guvernare pe ceea ce înseamnă accesarea de fonduri europene. S-a propus atunci ca 43% din investițiile publice a se face din fonduri europene. Este responsabilitatea Guvernului să vină în fața Parlamentului cât mai rapid cu putință, astfel încât să prezinte anumite termene la care vor fi lansate măsurile cu finanțare din fonduri europene. Facem așadar un apel către prim-ministru și, dacă până în primele zile din luna mai nu se vor lansa măsurile, dacă nu se va lua o măsură la Ministerul Fondurilor Europene, ALDE ș-a propus să vină la nivelul Parlamentului cu o moțiune simplă prin care să sancționeze acțiunea deficitară pe care o are Guvernul în ceea ce înseamnă accesarea de fonduri europene”, a precizat Constantin într-o conferință de presă susținută la Palatul Parlamentului. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.