Daniel Constantin doreşte să creeze un brand pentru protecţia produselor româneşti

daniel-constantin

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că doreşte să realizeze un brand de ţară pentru protejarea produselor româneşti atât pe piaţa internă, cât şi internaţională.

„Având în vedere ce s-a întâmplat în acest an, mă refer la scandalul cărnii de cal şi la cel intern cu aflatoxina din lapte, am decis crearea unui brand şi suntem în această perioadă pe cale să identificăm cea mai bună soluţie astfel încât un brand de ţară să protejeze produsele româneşti, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională”, a afirmat ministrul, în Senat.

El a spus că doreşte să fie realizat şi un fond mutual pentru acele riscuri pe care nu le acoperă societăţile de asigurări.

„Pentru că în ultimii ani tot avem probleme, fie legate de secetă, fie legate de pierderi de venit, cred că a sosit momentul să pregătim şi o măsură – un fond mutual care să acopere şi anumite riscuri pe care nu le acoperă societăţile de asigurări. Este cazul şi secetei şi alte cazuri care se înregistrează sau s-au înregistrat dintr-un incident cum a fost cel legat de scandalul laptelui”, a explicat Constantin.

El a precizat că până pe 22 aprilie cea mai mare parte a banilor cuveniţi fermierilor au fost achitaţi. Astfel, au fost plătiţi  doar într-o lună către aceştia 6 miliarde de lei. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.