Daniel Constantin, despre producătorii de lactate: Cred că industria trebuie să reacționeze; cei vinovați să plătească

Daniel ConstantinCopreședintele ALDE Daniel Constantin a afirmat vineri, la Slatina, referindu-se la producătorii de lactate și brânzeturi, că în situația în care sunt probleme „cei care sunt vinovați trebuie să plătească” pentru a nu avea de suferit întreaga industrie a laptelui.

Constantin, fost ministru al Agriculturii, a afirmat că există suficiente filtre din punct de vedere sanitar-veterinar astfel încât la consumatori să ajungă produse sigure, dar că există și excepții, menționând cazurile în care produsele nu sunt depozitate corect.

„Cred că industria trebuie să reacționeze. Lăsând lucrurile așa s-ar putea crede sau s-a lăsat a se crede că toată industria este afectată și că laptele din România are nu știu ce problemă. Nu e adevărat. Eu consum lapte, tot laptele care se găsește pe rafturi este sigur din punct de vedere alimentar. Există suficiente filtre sanitar-veterinare care se fac. Dacă există excepții, ele au diverse cauze: fie că vorbim de produse care se comercializează vrac, fie că vorbim de produse care se depozitează impropriu și din acest punct de vedere ar putea apărea anumite probleme. Dar încă odată: am văzut și astăzi (…) pe sistemul rapid de alertă european. Acolo se vorbește de brânză de oaie fără să se și specifice proveniența, decât România. (…) Deci este o chestiune de două-trei zile în care probabil că se va ști foarte clar de unde provine problema respectivă”, a spus Constantin.

Daniel Constantin a afirmat că trebuie făcut „tot posibilul” ca produsele românești să aibă o imagine bună în plan intern și extern și trebuie date garanții consumatorilor că produsele sunt sigure.

„Eu rămân la opinia mea că trebuie să facem tot posibilul ca produsele românești să aibă imaginea bună și foarte bună în exterior și în interiorul țării pentru că altfel din păcate vom avea cu toții de pierdut. Și dacă sunt probleme cei care sunt vinovați trebuie să plătească. Pentru că nu se poate ca pentru un producător să sufere o întreagă industrie. Industria laptelui din România din păcate a avut de suferit foarte mult în ultimii ani și cred că trebuie să facem tot posibilul să dăm garanția consumatorilor interni și externi că produsele sunt sigure. Foarte important, cred eu, să se reacționeze în aceste zile”, a conchis fostul ministru al Agriculturii.

În Sistemul de alertă rapidă pentru alimente și furaje (RASFF) a fost înregistrată o notificare transmisă de autoritățile italiene în data de 16 martie 2016 cu privire la contaminarea cu Escherichia coli (E-coli) producătoare de toxina Shiga a brânzei de oaie din România. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.