Daniel Constantin: Băncile își doresc mai mult ca niciodată să ofere credite fermierilor

lucaconstantinssMinistrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat pentru AGRO TV, în cadrul unui interviu exclusiv acordat realizatorului Vasile Luca, la Cluj-Napoca, cu ocazia AGRARIA 2014, că în acest moment bancherii își doresc mai mult ca niciodată să le ofere credite celor care își desfășoară activitatea în domeniul agricol. 

Acesta a precizat că și statul român a încercat în ultimele luni să stimuleze creditarea pentru fermieri prin două ordonanțe de urgență, care au avut ca scop în special susținerea acelor agricultori care și-au dorit să acceseze fonduri europene. Astfel, statul a oferit garanții de până la 80% pentru creditele acordate agricultorilor pentru cofinanțare sau chiar capital de lucru.

De asemenea, Ministerul Agriculturii a tratat cu două instituții bancare, OTP Bank și CEC Bank, pentru găsirea unor soluții care să le permită fermierilor să obțină împrumuturi mai repede și în condiții mai avantajoase, după cum a afirmat Constantin, la Cluj, pentru AGRO TV.

You might also like More from author

Comments are closed.