Daniel Constantin: „Avem cel puțin 15 vinuri românești care fac față oricărei competiții la nivel european”

dnielconstantin12apr

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, este de părere că, în ultimii 15 ani, vinurile românești au crescut nu în cantitate, așa cum se întâmpla în anii ’60, ci în calitate, iar lucrul acesta este recunoscut în restaurante foarte mari de pe mapamond, potrivit recolta.eu.„Chiar am avut zilele trecute discuții cu patronatele din domeniu, iar reprezentanții acestora îmi spuneau în ce restaurante importante au ajuns vinurile din România, precum și ce premii internaționale au câștigat vinurile în ultima perioadă. (…) Este un efort al celor care au început să investească după 1989 (…) în cramele din România și nu mă refer la modul intensiv”, a declarat ministrul Agriculturii într-o conferință de presă care a avut loc în deschiderea celui de-al XXXVI-lea Congres al Organizației Internaționale a Viei și Vinului.

În opinia lui Constantin, această creștere valorică se datorează deținătorilor de podgorii și crame de dimensiuni relativ mici, investitori care au dezvoltat vinuri de calitate, însă nu și în cantități industriale. Din elita produselor rezultate, circa 15 sortimente de vin se pot „bate” cu orice omolog din Europa.

„Deținătorii de crame mai micuțe au dezvoltat vinuri de calitate, chiar dacă din punct de vedere cantitativ nu sunt dezvoltați poate așa cum și-ar dori sau atât de mult, însă din punct de vedere al calității am făcut un pas important. Astăzi cred că avem nu mai puțin de 15 vinuri românești care fac față oricărei competiții la nivel european”, a mai spus Daniel Constantin. (Sursa: recolta.eu)

You might also like More from author

Comments are closed.