Daniel Constantin: Au fost depuse cereri de plată pentru 9,5 milioane de hectare

Daniel ConstantinMinistrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunțat în plenul Camerei Deputaților că până în prezent au fost depuse cereri de plată pentru 9,5 milioane de hectare, iar „dezastrul” semnalat de opoziție nu este „chiar atât de mare”, în condițiile în care anul trecut au fost depuse cereri pentru 9,8 milioane hectare.

„Până în momentul de față s-au depus cereri pentru 9,5 milioane de hectare, ele sunt înregistrate și digitizate, față de 9,8 milioane de hectare câte au fost anul trecut, deci dezastrul pe care îl semnalați nu este chiar atât de mare, este de doar 300.000 de hectare pentru care nu s-au aplicat dintr-un motiv foarte simplu: jumătate țin de terenurile piscicole, iar pentru cealaltă jumătate nu s-au terminat concesiunile la primării cu privire la pajiștile respective”, a spus Daniel Constantin în plenul Camerei Deputaților, la „Ora Guvernului”.

Acesta a subliniat că 2015 a fost primul an în care s-a aplicat noua legislație, iar cererea a fost mult mai complexă.

„2015 a fost primul an în care s-a aplicat noua legislație și în care avem o singură cerere, avem 24 de scheme pe ceea ce înseamnă scheme decuplate, în afară de sprijinul pentru tineri și micii fermieri. Într-adevăr este o cerere mult mai complexă ca și volum”, a explicat ministrul Agriculturii.. (Sursa: AGERPRES)

 

You might also like More from author

Comments are closed.