Daniel Constantin: Apicultorii vor primi 4 milioane de lei pentru a compensa o parte din pierderi

instantaneu daniel-constantin meat&milkApicultorii vor primi 4 milioane de lei printr-un ajutor de minimis pentru a compensa o parte din pierderile înregistrate în acest an, a declarat, vineri, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la Târgul Naţional al Mierii, citat de AGERPRES. 

„Am gândit un program de minimis, o Hotărâre de Guvern, pentru a ajuta apicultorii care au avut o producţie mai slabă în acest an. Ea se află pe site-ul MADR, iar până atunci la rectificarea bugetară de la sfârşitul lunii avem timp să legăm HG împreună cu reprezentanţii asociaţiei pentru acolo sunt doar câteva propuneri. Este vorba de o sumă de 4 milioane de lei care va fi pusă la dispoziţia crescătorilor de albine pentru a compensa o parte din pierderile înregistrate în acest an din cauza ploilor”, a spus ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin îi sfătuieşte pe toţi apicultorii care exportă miere în vrac să meargă pe partea de integrare a producţiei.
„E un principiu la care eu personal ţin foarte mult pe care l-am introdus în PNDR prin care încercam să-i sprijinim pe cei care integrează producţia în toate domeniile de activitate, chiar şi în domeniul apicol. Cu alte cuvinte, unde există parte de producţie şi se doreşte şi parte de procesare, trebuie să aibă prioritate cei care lucrează în felul acesta şi care aduc valoare adăugată produselor pe care le obţin. Cred că este important şi pentru producător şi pentru procesatori, dar si pentru stat pentru ca în felul acesta să ne bucurăm de exporturi mai importante pentru mediul privat dar şi pentru stat”, a spus Constantin.

Ministrul Agriculturii a participat, vineri, la deschiderea Ediţiei de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, un nou eveniment dedicat consumatorilor de produse apicole.

La târgul organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) pe platforma apicolă din Băneasa, bucureştenii sunt aşteptaţi de vineri până duminică, între orele 10,00 – 18,00.

You might also like More from author

Comments are closed.