Daniel Constantin: Am speranța că în umătoarele zile vom primi un raport favorabil din partea CE pe pesta porcină

daniel-constantinComisia Europeană ar putea ridica în acest an restricțiile impuse României în ceea ce privește exporturile de carne de porc pe piața intracomunitară, un raport favorabil pe pestă porcină fiind așteptat în zilele următoare, consideră ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

„Am avut o misiune de audit din partea Comisiei Europene pe zona sanitar-veterinară și am speranța că în următoarele zile vom primi un raport favorabil în ceea ce privește pesta porcină. Suntem blocați din anul 2007 din punct de vedere al exportului pe piața UE, sunt condiții destul de aspre acolo. Sigur, nu am văzut încă raportul, dar există după această misiune speranțe foarte mari în rândul specialiștilor sanitar-veterinari și în rândul celor din industrie, care au primit aceste delegații, că lucrurile se pot rezolva și România va fi trecută pe anexa 2, iar exporturile de carne de porc nu vor mai avea astfel de impedimente cum au fost până în prezent. S-au făcut progrese importante în acest sector și mă bucur foarte mult că reușim să deblocăm piețe noi de desfacere”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Acesta a precizat că una dintre preocupările sale principale este „să găsim piețe de desfacere importante pentru producția pe care o obținem”, China și Rusia fiind două piețe care trebuie cucerite pentru desfacerea produselor agroalimentare românești.

„Una dintre preocupările mele este de încerca să găsim pentru producția pe care o obținem piețe de desfacere importante, pentru că, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la un nivel important de producție în România. Nu este suficient să produci, să aduci valoare adăugată, să procesezi, ci este important să ai și piața de desfacere. Toate investițiile majore s-au dezvoltat atunci când a existat cerere. Anul trecut am avut o vizită în China și una în Rusia și de fiecare dată am încercat să discutăm care sunt posibilitățile de schimburi comerciale. Pe piața din China am avut succes și datorită progresului care s-a realizat în activitatea ANSVSA. Acolo putem să exportăm acum produse din carne de porc, dar și bovine vii. Cei din industrie apreciază această piață și își caută contacte pentru a dezvolta relațiile comerciale cu China. Pe piața din Rusia avem însă anumite piedici, chiar dacă a existat voința politică și imediat au trimis inspectorii sanitari-veterinari. Din păcate, răspunsul nu a fost favorabil. Vom face în continuare eforturi să ne adaptăm la cerințele importante pe care le au cei de pe piața rusească”, a subliniat șeful MADR.

România a alocat pentru eradicarea pestei porcine clasice peste șapte milioane de euro din 2007 și până în prezent, potrivit datelor Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

„Noi am ținut foarte strict de declararea întregului teritoriu al României ca liber de peste porcină, pentru că noi suntem alături de industrie pentru a da drumul comerțului pe piața intracomunitară întregului sector de creștere a porcului. Pentru programul de eradicare a pestei, sumele alocate din 2007, de când a fost ultimul focar de pestă în România și până în prezent, s-au cheltuit șapte milioane de euro. A fost un efort din partea ANSVSA, dar care poate fi încununat de succes după misiunea FVO (Food and Veterinary Office n.r) din toamnă”, a declarat președintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, la începutul lunii iunie.

Livrările de carne și produse procesate din carne de porc provenind de la firme românești au fost interzise pe piața Uniunii Europene din anul 2003, întrucât România folosea vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice. În acel an, în 2003, România a exportat 478.669 de tone de carne de porc, în valoare de 619,12 milioane de euro.

Ultimele focare de pestă porcină din România au fost înregistrate în 2007, în județul Timiș (vest), la fermele companiei americane Smithfield, unde au fost sacrificați peste 50.000 de porci. ( Sursa: AGERPRES)

 

You might also like More from author

Comments are closed.