Daniel Constantin a promis ca va majora subvențiile la 600 de lei/animal

danielconstantin333Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin s-a întâlnit azi la Cluj cu reprezentanții Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR). Acesta le-a promis fermierilor că, în perioada următoare, va majora subvențiile acordate crescătorilor de animale până la nivelul de 600 de lei/animal.

„Vom evalua pierderile suferite de fermieri, din cauza scandalului laptelui cu aflatoxină Vom avea discuţii şi cu procesatorii, pentru a nu se pune presiune pe producători. „, a afirmat ministrul Daniel Constantin, la Cluj.

Ministrul a precizat, în timpul unei conferințe de presă, că scandalul laptelui i-a afectat mai ales pe acei producători care vindeau direct laptele produs, și mai puțin pe cei care îl livrau procesatorilor, pe baza unor contracte semnate în prealabil.

La finalul întâlnirii, Daniel Constantin a declarat: “În acest moment laptele din România e mai sigur ca niciodată. Se poate bea” și i-a încurajat pe români să nu ocolească acest produs.

You might also like More from author

Comments are closed.