Daniel Chițoiu: Reducerea TVA la pâine va scoate foarte mult din evaziunea fiscală la suprafață

painerecolta

Impactul negativ determinat de reducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la produsele de panificație, de la 24 la 9%, asupra bugetului de stat va fi mult mai mic decât cel estimat inițial, a declarat, duminică, la Botoșani, ministrul Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu.

Potrivit acestuia, măsura adoptată de la 1 septembrie va avea ca efect diminuarea evaziunii fiscale în domeniul producției și comerțului cu pâine.

„Sunt optimist că influența asupra bugetului pe care noi am stabilit-o inițial, impactul negativ va fi mult mai mic, respectiv se va scoate foarte mult din evaziunea fiscală la suprafață. Va fi o colectare mult mai bună decât înainte de reducerea TVA, ca urmare a scoaterii evaziunii la suprafață”, a afirmat Chițoiu, care este convins că reducerea TVA a produs efecte pozitive atât asupra producătorilor, cât și consumatorilor.

El susține că Ministerul Finanțelor Publice va avea date exacte despre nivelul încasărilor din TVA abia pe 25 octombrie, dată limită până la care agenții economici au obligația de a transmite informațiile fiscale aferente lunii septembrie. ( Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.