Daniel Buda (P.E.) cere Comisiei Europene să finanțeze înființarea de spații de depozitare și de unități de prelucrare pentru legume și fructe

buda_FBEuroparlamentarul Daniel Buda a afirmat, pe contul personal dintr-o rețea de socializare, că a ridicat problema organizaţiilor de producători din zona legumelor şi fructelor, în cadrul Comisiei de Agricultură, din cadrul Parlamentului European.

„În intervenţia mea avută în cadrul Comisiei şi de altfel şi în amendamentele depuse, am subliniat necesitatea identificării din partea Comisiei şi a Consiliului a unui sprijin mai intens pentru înfiinţarea organizaţiilor de producători. Am pus accent deosebit pe ceea ce înseamnă necesitatea unei finanţări din partea Comisiei pentru înfiinţarea unor spaţii de depozitare pentru producători. Am subliniat de asemenea necesitatea înfiinţării unor unităţi de prelucrare a acestor produse ca fiind un element substanţial pentru integrarea producţiei, pentru a le permite fermierilor să facă faţă responsabilităţii acestora şi nu în ultimul rând a fluctuaţiilor în producţie. Am solicitat Comisiei identificarea unor mijloace de acţiune care să le permită organizaţiilor de producători, pentru ca împreună cu autorităţile locale să înfiinţeze propriile lanţuri de desfacere a produselor. Doar atunci când va exista o liniaritate între ceea ce înseamnă producţie, depozitare, prelucrare şi vânzare, vom putea spune că fermierii sunt într-adevăr sprijiniţi iar consumatorul va avea ocazia să consume produse proaspete şi la un preţ accesibil”, a afirmat Buda. (Sursa foto: facebook.com)

 

You might also like More from author

Comments are closed.