Daniel Buda (P.E.) caută instrumente de sprijin pentru finanţarea urgentă a cadastrului din România

daniel_budaEuroparlamentarul român, Daniel Buda, a sesizat Comisia Europeană vizavi de întârzierile apărute în România în ceea ce priveşte cadastrarea. El a subliniat faptul că, în lipsa cadastrării, din 2018 fermierii ar putea să nu îşi mai primească subvenţiile.

„Cadastrul la nivel național este extrem de important pentru România, cu atât mai mult cu cât, începând din anul 2018, subvențiile de la Uniunea Europeană vor fi alocate numai proprietarilor care vor avea terenurile cadastrate. În România există încă proprietari care nu au actele respective. Din cauza unor modificări privind cadastrarea generală, mecanismul a devenit tot mai greoi pentru că impune să se cunoască toți proprietarii din zonă, iar autoritățile locale trebuie să le fi eliberat deja titlul de proprietate”, spune euroalesul român.

Daniel  Buda  spune că timpul pe care România îl are la dispoziţie pentru realizarea cadastrării este limitat şi a cerut Comisiei să îl informeze care sunt instrumentele de sprijin în vederea finanţării urgente a cadastrării în ţară.

„Un al doilea aspect important și grav este că, pentru a putea obține cadastrarea, trebuie să se întabuleze toată suprafața, nu doar câte o parcelă, așa cum se practica în trecut. Problema este că, din cauza timpului limitat, există riscul nefinalizării procesului de cadastrare, ceea ce ar pune în pericol obținerea de către România a subvențiilor de la Uniunea Europeană”, zice Buda.

Astfel, el a cerut Comisiei să îi comunice care sunt instrumentele de sprijin în vederea finanţării urgente a cadastrului din România şi a anunţat că va transmite răspunsul românilor, imediat după primire.

You might also like More from author

Comments are closed.