Daniel Buda: Cartofii româneşti devin hrană pentru animale din cauza preţului extrem de scăzut

cartofi_pamantEuroparlamentarul Daniel Buda a afirmat pe contul său de facebook că producătorii de cartofi din România sunt nevoiţi să îşi hranească animalele cu recolta nevândută din anul 2014.  „Este pentru prima dată în ultimii ani când preţul rămâne constant, din toamnă şi până în prezent, cu un preţ între 38 şi 45 bani/kilogram”, spune acesta.

În aceste condiţii  cultivatorii cred că trebuie luate măsuri de protecţie a sectorului, aşa că cer ca „TVA-ul să fie redus de la 24% la 9%, asta datorită faptului că în prezent preţul cartofului este sub cel de producţie, fermierul fiind obligat să vândă cu 0,35-0,40 de bani un kilogram, iar preţul de producţie este de 0,55 de bani”.

Astfel, europarlamentarul român a solicitat ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să ia poziţie pe acest subiect, astfel încât scăderea TVA-ului la cartofi să se producă cât mai rapid iar fermierii români să fie astfel încurajaţi să își cultive şi să își vândă în continuare produsele. 

You might also like More from author

1 Comment

Comments are closed.