Daniel Botănoiu (MADR): Efectele reducerii TVA la pâine la 9% se vor vedea în 2-3 luni de la implementarea măsurii

daniel-botanoiu

Efectele reducerii TVA la pâine la 9% se vor vedea în 2-3 luni de la implementarea măsurii, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, citat de Agerpres.

„Cred că efectele reducerii TVA la pâine se vor vedea în piaţă cât de curând. Vom putea discuta de un rezultat concret abia după 2-3 luni de la implementarea măsurii, care în mod sigur va intra în vigoare la 1 septembrie. Cerem mai multă responsabilitate organizaţiilor profesionale din domeniu în proiectul acesta, pentru că de reuşita lui depind şi celelalte sectoare”, a spus Botănoiu.

În ceea ce priveşte scăderea preţului pâinii după implementarea măsurii de reducere a TVA, Botănoiu afirmă că totul depinde de cei care sunt pe filieră.

„Cei de pe filieră au o anumită abordare. Chiar dacă a scăzut preţul la materia primă, a crescut preţul la gaze şi nivelul salariilor pe care le acordă. Cred că este bine să vorbiţi cu ei de preţuri, pentru că noi nu putem stabili un preţ la nivelul ministerului. Noi trebuie să ne asigurăm că există o competiţie corectă, o concurenţă corectă, cât mai mulţi competitori pe piaţă şi nu se mai se vinde pâine din dubiţe. Din punctul acesta ne vom ocupa noi, respectiv piaţa să funcţioneze cu adevărat. Dacă reuşim cu panificaţia în mod sigur vom începe şi cu celelalte produse de bază”, a subliniat secretarul de stat în MADR.

Premierul Victor Ponta a anunţat luni că Executivul va adopta marţi o ordonanţă simplă în baza căreia TVA pentru pâine va fi redusă la 9%.

„Mâine vom adopta o ordonanţă simplă şi imediat, sigur, ordonanţa de rectificare, prin care TVA pe tot lanţul producţiei de pâine va fi redus la 9%. Eventualul impact negativ asupra bugetului de stat produs de această măsură la care am ţinut foarte mult şi de la care sperăm să aducă efecte pozitive, în primul rând în ceea ce priveşte combaterea evaziunii, dar şi încasări suplimentare şi eventualele scăderi de preţuri, este compensat de o creştere convenită la accizele pe alcool şi la bunuri de lux”, a precizat Ponta.

El a menţionat că măsura va intra în vigoare de la 1 septembrie. De asemenea, premierul a precizat că se bazează pe un parteneriat între Guvern şi asociaţiile de producător.

You might also like More from author

Comments are closed.