DAEA PREGATESTE UN PROGRAM PRIN CARE SA OFERE GRATUIT FERMIERILOR PURCEI DIN RASELE ROMANESTI

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, joi, la Alba Iulia, că ministerul pregăteşte un program de stimulare a creşterii porcilor prin care să le ofere gratuit fermierilor purcei din rasele Bazna şi Mangaliţa, pe care aceştia au obligaţia să îi crească şi apoi să îi vândă către consumatori sau către unităţile de procesare.

Petre Daea a spus că acest program este în pregătire şi presupune totodată subvenţii pentru crescătorii de porci.

Va continua şi programul de creştere a porcilor, pentru a spori efectivele de animale, iar pentru această zonă suntem deja cu un proiect de act normativ în faza de avizare la ministerele de linie privind porcul de rasă indigenă. Sunt cele două rase, mangaliţa şi bazna., care au fost abandonate în ultima perioadă de timp, dar din fericire câţiva oameni în ţara aceasta, care au avut dragoste faţă de acest animal, faţă de aceste rase, le-au păstrat. Avem deja un efectiv redus, dar pe care îl susţinem în aşa fel încât efectivul să crească şi apoi să distribuim carnea de porc bazna şi de porc mangaliţa. Este un program care va suscita interes(…)”,a spus Daea.

Întrebat ce va presupune concret programul, ministrul Agriculturii a răspuns că va însemna atât subvenţii, cât şi oferirea gratuită de purcei pentru fermierii care doresc să îi crească pentru vânzare sau procesare.

Va fi subvenţie pentru crescători, se vor da purcei gratuit la cei care doresc să crească porci şi aceşti porci care vor fi crescuţi în gospodăriile populaţiei, într-o raţie furajeră pe care o ştiu cei care au crescut dintotdeauna aceste rase. Ei primesc gratuit având apoi obligativitatea ca jumătatea din efectivul pe care noi îl dăm ca şi efectiv pentru creştere să fie preluat apoi de procesatori la preţuri stabilite în momentul în care se distribuie aceşti purcei” a mai spus ministrul.

El a adăugat că actul normativ care reglementează acest nou program de susţinere a producţie de carne de porc românească este în avizare

 „Actul normativ este în avizare la celelalte ministere. Se vor înscrie în program atât cei care doresc să crească purcei şi cei care doresc să îngraşe purcei, respectiv cum de altminteri şi cei care vor procesa. Într-un cuvânt, există un lanţ al producerii cărnii de porc din aceste două rase, bine pus la punct şi pe care îl dezvoltăm cu scopul triplu, anume cel de a dezvolta şi păstra rasa respectivă, de a valorifica cerealele din gospodăriile populaţiei şi evident de a acorda consumatorului produse foarte bune” a explicat Petre Daea.

Potrivit acestuia, purceii din cele două rase româneşti vor fi oferiţi gratuit în gospodăria populaţiei, iar aceştia vor fi crescuţi, îngrăşaţi până la minimum 130 de kilograme, apoi vânduţi către procesatori.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a aflat, joi, la Alba Iulia, unde a participt la Campania de informare şi promovare a consumului de carne şi produse din carne de oaie „Alege oaia!”. Evenimentul se desfăşoară în aceste zile în şanţurile Cetăţii din Alba iulia şi la el participă zeci de oieri din judeţul Alba şi producători de brânză şi produse din carne de oaie.

sursa: News.ro

You might also like More from author

Leave A Reply

Your email address will not be published.