Daciana Sârbu: Mai multi bani la hectar, fonduri suplimentare pentru tineri, sprijin pentru fermele mici si cele familiale

dacianasarbuss

Mai multi bani la hectar, fonduri suplimentare pentru tineri, sprijin pentru fermele mici si cele familiale — toate aceste prevederi bune pentru România sunt posibile prin proiectul de reforma a politicii agricole comune a UE, adoptat în Comisia de Agricultură a Parlamentului European.

Eurodeputata Daciana Sârbu, membră în această comisie, s-a luptat în negocierile ce au avut loc pe aceasta temă pentru ca agricultorii din România sa obţină condiţii mult mai bune decât în prezent. Proiectul va ajuta la estomparea treptată a decalajelor de dezvoltare dintre regiunile agricole ale Uniunii Europene, dar si din interiorul statelor membre, crede europarlamentarul social-democrat.

„Reforma Politicii Agricole Comune înseamnă un pas înainte către reducerea inegalităţilor intre statele membre si mai multe şanse pentru agricultorii români. Această tendinţă trebuie accentuată în perioada care urmează, până când producătorii români nu vor mai fi dezavantajaţi în competiţia cu fermieri din statele membre puternice precum Germania sau Franţa”, spune Daciana Sârbu.

Eurodeputata a susţinut în mod special, în cadrul negocierilor Comisiei AGRI, propunerea ca statele membre ce primesc subvenţii sub media europeanaă— precum România — să poată completa aceste subvenţii din fonduri proprii.

Aplicarea unei astfel de prevederi va însemna un sprijin important pentru agricultorii români, ce vor putea fi mai competitivi decât sunt în prezent pe piaţa agricolă europeană. Astfel, România ar putea completa din ajutoare de stat diferenţele per ha pentru anumite categorii — precum fermele mici sau fermele familiale, se vor putea realiza programe speciale de dezvoltare rurală pentru anumite sectoare şi se vor putea acorda plăţi cuplate (ajutoare suplimentare) pentru sectoarele sensibile.

O alta decizie importantă luata la Bruxelles este degresivitatea pentru fermele mari, adică tăierea cu 5% a subvenţiilor care depăşesc 150 000 de euro/ferma/an. Este un pas important, până în acest moment fermele mari fiind puternic avantajate prin finanţarea europeana, fapt ce reduce drastic şansele pe piaţă ale fermelor mici si mijlocii.

Mai mult, ar putea exista posibilitatea de a transfera până la 25% din pilonul pentru dezvoltare rurală în cel pentru plăţi directe pentru statele membre care primesc subvenţii sub 90% din media europeana. Este o măsura deosebit de utilă pentru România, flexibilitatea distribuirii fondurilor ajutând la creşterea valorii platilor directe.

Atragerea tinerilor către activităţile agricole este o prioritate pentru UE, ca măsură de reducere a şomajului în rândul acestei categorii, dar şi pentru schimbul de generaţii în agricultură. De aceea viitoarea politică agricolă a UE va impune ca 5% din suma pentru plăţi directe acordată fiecărui stat membru să fie direcţionată spre tinerii fermieri. Aceştia vor primi, pe lângă prime de instalare în mediul rural (pana in 70 000 de euro), si ajutor suplimentar de 25% pe durata primilor 5 ani (pentru suprafeţe pana la 90 de ha).

You might also like More from author

Comments are closed.