Cursuri pentru fermierii care vor să își deschidă afaceri cu produse bio și ecologice

cursurihghPeste 15.000 de fermieri din agricultură ecologică au, începând cu acest an, o meserie care să le reflecte domeniul de activitate. Recent introdusă în Codul Ocupaţiilor din România, meseria de „Operator în ferme ecologice mixte” poate fi practicată cu acte în regulă, după urmărea unui curs de perfecţionare de patru zile. Astfel, unele agenții organizează deja  cursuri acreditate, la care fermierii se pot înscrie pentru a obţine o diplomă recunoscută la nivel naţional şi european.

Cursul are o structură interactivă şi practică. În cele patru zile cursanţii afla despre creşterea animalelor şi a plantelor în sistem ecologic, despre condiţiile de certificare şi vac o vizită într-o fermă ecologică, spun organizatorii.

„Cursul îşi propune să facă o introducere în agricultură ecologică pentru cei care doresc să deschidă o afacere cu produse bio dar şi un punct de reper pentru cei care activează deja în agricultură convenţională şi vor să certifice ecologic o parte din suprafeţe. Cursurile de desfăşoară, lunar, în Bucureşti dar avem parteneriate cu camerele de comerţ judeţene pentru realizarea unor sesiuni personalizate. Ne aşteptam ca până la finalul acestui an să certificăm cel puţin 400 de persoane, având în vedere că în primele două sesiuni de cursuri din Bucureşti am avut 50 de participanţi” a declarat Ruxandra Simion, coordonator de training al agenţiei Creative Business Management.

Agricultura ecologică a înregistrat în ultimii 5 ani o creştere atât la nivelul producţiei şi suprafeţelor, cât şi în ceea ce priveşte numărul de operatori. Suprafeţele cultivate în sistem ecologic au crescut de patru ori în ultimii ani, ajungând în 2013 la 450.000 ha. Exporturile României de produse ecologice s-au triplat în 2013, depăşind 200 milioane de euro iar numărul de operatori a crescut de la 2000 în 2008 la 16.000 în 2013. Mai multe informații: aici.

You might also like More from author

Comments are closed.