Cum vor fi vândute terenurile, după ce un articol de lege a fost declarat neconstituțional

terenhjhfUn articol din Legea terenurilor (17/2014), care reglementa tranzacţiile cu terenuri în extravilanul localităţilor între persoane fizice este neconstituţional, a decis Curtea Constituţională după analiza excepţiei ridicate de mai multe persoane fizice  cu procese pe rol la Judecătoria Găeşti având drept obiect „hotarâri care sa ţină loc de act autentic”. 

Este vorba despre art 20 aliniat 1, potrivit căruia antecontractele (de vânzare- cumpărare de terenuri) autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia sunt exceptate de la aplicarea Legii 17, scrie economica.net, citat de paginadeagricultura.ro.

Mai concret, Curtea a constatat că, în funcţie de forma încheierii antecontractului, beneficiarii puteau fi privilegiaţi în valorificarea dreptului  de creanţă. „De aceea, Curtea  va elimina criteriul menţionat, constând în exceptarea de la exigenţele Legii nr. 17/2014 a antecontractelor încheiate în formă autentică, încetând, astfel, situaţia de inegalitate creată prin acordarea privilegiului astfel reglementat”, se precizează în decizia Curţii.

Potrivit  Constituţiei, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.

You might also like More from author

Comments are closed.