Cum va fi vremea în prima decadă a lunii octombrie

ANM anunță că temperaturile vor crește în cursul acestei săptămâni.

trees-990724_1280

După o perioadă în care toamna și-a intrat în drepturi în cel mai serios mod cu putință, Administrația Națională de Meteorologie vine cu vești bune pentru cei care iubesc căldura. În următoarele zile va fi din ce în ce mai cald, astfel că la sfârșitul săptămânii vom avea din nou temperaturi numai bune pentru plimbări în mijlocul naturii.

În zona montană, până miercuri, vremea va fi ușor mai rece decât în mod normal în ultima decadă a lunii septembrie, cu o medie a valorilor maxime de 8…10 grade și a celor minime de aproximativ 2 grade. Ulterior, temperatura va fi în creștere, astfel încât, în perioada 30 septembrie – 04 octombrie, maximele diurne se vor situa în jurul valorii de 16 grade, iar minimele nocturne mediate pentru întreaga zonă montană va fi de 7…8 grade. După 5 octombrie, se estimează o scădere treptată a temperaturii aerului, spre medii ale valorilor maxime de 10…11 grade și ale celor minime de aproximativ 4 grade. Precipitații pe arii restrânse se vor înregistra în primele 2 zile ale intervalului, iar ulterior probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai mare după data de 3 octombrie.

BANAT. În prima săptămână de prognoză, mediile temperaturilor maxime vor marca o creștere treptată, de la 21 la 26 de grade, astfel încât vremea va deveni mai caldă decât ar fi normal. În a doua săptămână, mediile maximelor vor fi în scădere. Astfel, se va ajunge la o valoare medie diurnă de aproximativ 20 de grade, valoare normală pentru această perioadă. Mediile temperaturilor minime se vor menține în jurul a 9 grade în primele patru zile, apoi vor marca o creștere, spre 13 grade până pe 4 octombrie, după care vor scădea treptat până la sfârșitul perioadei de prognoză, când vor fi de aproximativ 9 grade, valoare apropiată de norma climatologică specifică perioadei. Precipitațiile vor lipsi în prima săptămână de prognoză, probabilitatea de apariție a acestora fiind mai mare în a doua săptămână, în intervalul 4 -5 octombrie.

CRIŞANA. În prima jumatate a acestei saptamani, valorile termice medii, atât maxime cât și minime, vor fi apropiate de normele climatologice specifice acestei perioade, apoi vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit pentru începutul lunii octombrie. Mediile maximelor vor crește de la 20 de grade, până la 25 de grade în data de 2 octombrie, apoi vor marca o scădere treptată, ajungând la sfârșitul perioadei de prognoză la medii de 19…20 de grade. Temperaturile minime se vor menține la valori de 8…9 grade în primele 3 zile de prognoză, apoi vor marca o creștere treptată până la 12…13 grade în perioada 2 – 4 octombrie. Ulterior, până la sfârșitul celei de a doua săptămâni de prognoză, regimul temic nocturn va fi în scădere uşoară, spre o valoare medie regională de 8 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor la nivel local va fi mai mare în a doua săptămână de prognoză, cu precădere în intervalul 3 – 5 octombrie.

TRANSILVANIA. În prima săptămână de prognoză temperaturile maxime vor marca o creștere treptată, de la 17 la 24 de grade, în medie iar vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit pentru începutul lunii octombrie. În a doua săptămână, mediile maximelor vor scădea, mai accentuat în primele trei zile, astfel încât se vor apropia de valorile normale din punct de vedere climatologic, mediile maximelor situându-se la finalul perioadei de prognoză în jurul valorii de 18 grade. Valorile termice nocturne nu vor avea variații semnificative în primele patru zile ale intervalului de prognoză, media minimelor situându-se în jurul a 6 grade, apoi vor crește până în data de 4 octombrie, spre o valoare medie de 12 grade. Până la sfârșitul celei de a doua săptâmâni se va resimţi o răcorire a vremii, media minimelor pe regiune coborând la o valoare de 6 grade. Probabilitatea pentru apariția ploilor, slabe cantitativ și pe arii restrânse, va fi mai mare în a doua parte a intervalului de prognoză şi, cu precădere, pe 4 – 5 octombrie.

MARAMUREŞ. În prima jumatate a acestei saptamani, valorile termice diurne vor fi, în medie, de 19…20 de grade, iar apoi, până la sfârșitul primei săptămâni, vor marca o creştere semnificativă, până la medii de 24 de grade, ce vor caracteriza o vreme mai caldă decât în mod obișnuit pentru început de octombrie. În a doua săptămână de prognoză, mediile maximelor vor fi în scădere, până în jurul a 18 grade, valoare apropiată de media climatologică specifică regiunii în această perioadă. Temperaturile minime nu vor avea variații semnificative în primele trei zile și se vor situa în jurul unei valori medii de 7 grade, apoi vor crește spre 9 grade, în medie, pe 3 și 4 octombrie. Până la sfârșitul intervalului de prognoză, valorile termice minime vor fi în scădere până în jurul valorii de 7 grade, mediat pe întreaga regiune. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai mare în perioada 2 – 5 octombrie.

MOLDOVA. Astazi, valorile termice se vor situa uşor sub norma climatologică a perioadei, cu o medie regională a temperaturilor maxime diurne de 17…18 grade și a minimelor nocturne de 7…8 grade. Ulterior, va avea loc o încălzire semnificativă, astfel încât, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie, vremea va deveni caldă, cu o medie de 23…25 a temperaturilor maxime și în jurul a 12 grade a celor minime. Spre finalul perioadei de prognoză, atât valorile termice diurne, cât și cele nocturne, vor fi în scădere ușoară și treptată, spre maxime, în medie, de 18…19 grade şi minime în jurul a 8 grade, apropiindu-se astfel de valorile medii multianuale. Ploi de scurtă durată vor mai fi pe arii restrânse la începutul intervalului, iar ulterior probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare pe 4 şi 5 octombrie.

DOBROGEA. De la o vreme uşor mai rece decât în mod obişnuit în primele zile ale intervalului de prognoză, în care media regională a maximelor termice va fi de 18….19 de grade și a celor minime de aproximativ 11 grade, în perioada 30 septembrie – 04 octombrie, în urma unei creşteri semnificative a regimului termic, vremea va deveni caldă. Se vor înregistra maxime, în medie, de 23…24 de grade şi minime în jurul a 15 grade. Ulterior, valorile termice vor scădea treptat şi se vor apropia de cele normale pentru prima decadă a lunii octombrie, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 19…20 de grade şi a celor minimelor de 10…11 grade. Ploi de scurtă durată se vor semnala la începutul intervalului şi, cu o probabilitate relativ redusă, din nou după data de 5 octombrie.

MUNTENIA. Intervalul va debuta cu o vreme uşor mai rece decât în mod obişnuit, cu o medie la nivel regional a temperaturilor maxime de 19…20 de grade și de 9…10 grade a celor minime. Începând cu data de 28 septembrie, temperatura va fi în creştere treptată, astfel încât în perioada 30 septembrie – 04 octombrie se vor atinge maxime, în medie, de 25…26 de grade şi minime în jurul valorii de 12 grade, caracterizând o vreme caldă. Spre sfârşitul intervalul de prognoză, se va produce o scădere, atât a temperaturilor diurne, ce vor ajunge la o medie de 20 de grade, cât și a celor nocturne, ce vor scădea până în jurul valorii de 8 grade. Ploi pe arii restrânse se vor semnala la începutul intervalului. Ulterior, până spre 2…3 octombrie nu sunt prognozate ploi, urmând ca, după această dată, probabilitatea de apariţie a acestora să fie în creştere.

OLTENIA. Astazi sunt prognozate valori termice uşor sub mediile multianuale, respectiv o medie regională a maximelor de 19…21 de grade şi a celor minime de 8…9 grade. Ulterior, valorile termice, mai ales cele diurne, vor înregistra o creştere semnificativă, astfel încât media acestora va ajunge în perioada 30 septembrie – 04 octombrie la 25…26 de grade. Şi minimele nocturne vor fi în creştere treptată şi vor atinge, în medie, 12…13 grade, în data de 4 octombrie. După 5 octombrie, va avea loc un proces de răcire care va aduce regimul termic în limite normale, media temperaturilor maxime urmând a fi de 20 de grade, iar a celor minime de 8…9 grade. Ploi pe arii restrânse se vor semnala la începutul intervalului. Ulterior, până spre 2…3 octombrie, nu sunt prognozate ploi, urmând ca, după această dată, probabilitatea de apariţie a acestora să fie în creştere.

 

You might also like More from author

Comments are closed.