Cum slăbeşti 4 kg cu dieta de post!

Vrei să fii mai suplă? Vrei să slăbeşti câteva kilograme într-un timp foarte scurt? Vrei să-ţi cureţi organismul de toxine? Nimci mai simplu.
Îmbină plăcutul cu util. Pentru că tot suntem în post, poţi să te foloseşti de principiile lui, realizând în acelaşi timp şi ce ţi-ai propus.

1 Bea cât mai multe lichide: ceaiuri, sucuri naturale de fructe şi legume, apă minerală. Sucurile naturale conţin substanţe care pot fi uşor asimilate de organism, nu îngreunează activitatea aparatului digestiv, detoxifică şi stimulează metabolismul. O cantitate suficientă de lichide în corp ajută la arderea grăsimilor.

2 Lasă deoparte toate obiceiurile nesănătoase: ţigările, alcoolul, dulciurile şi cafeaua. Acestea stau atât în calea postului, cât şi a dietei. Înlocuieşte zahărul cu zaharina şi, în loc de dulciuri, consumă fructe variate.

3 Ascultă de dorinţele corpului tău. Dacă eşti prea obosită, dormi. Dacă simţi nevoia de mişcare, ieşi la o plimbare. Acordă-ţi timp pentru relaxare, căci stresul poate împiedica organismul să lupte cu kilogramele în plus.
Ziua 1

Este ziua în care te vei obişnui să consumi mai multe lichide şi mai puţine alimente solide. Carnea, dulciurile şi grăsimile sunt alimente greu digerabile, iar dacă renunţi la ele şi consumi mai multe lichide îţi vei ajuta sistemul digestiv să funcţioneze mai bine.
Dimineaţa

Bea un ceai cald pe stomacul gol şi mănâncă două linguriţe de seminţe de in (găseşti şi la plafar). Fierbe 50 g orez în apă sărată şi mănâncă-l cu două mere de mărime medie.
La prânz

Fierbe 50 g de orez şi, separat, 150 g de morcovi, tăiaţi felii. Amestecă orezul cu morcovii şi condimentează cu pătrunjel.
Seara

Mănâncă două linguriţe de seminţe de in şi 50 g de orez fiert. De-a lungul întregii zile bea sucuri naturale de fructe, ceaiuri de plante şi apă minerală plată.
Ia-ţi vitaminele din fructe şi legume

Vegetalele sunt esenţiale în timpul dietei. Ele stimulează metabolismul şi dau corpului mai multă energie. Alege dintre fructe merele, perele, prunele, portocalele şi lămâile, iar dintre legume mizează pe castraveţi, morcovi, roşii şi varză. Consumă şi banane, dar păstrează cumpătarea. Aceste fructe sunt săţioase şi bogate în vitamine, dar au şi multe calorii. În cele şapte zile de dietă poţi consuma şi murături, pentru că sunt bogate în minerale necesare organismului.

Zilele 2 – 5

Imediat după ce te trezeşti bea una sau două ceşti de ceai de rozmarin, care stimulează circulaţia. De-a lungul zilei, consumă între doi şi trei litri de apă minerală plată.
Dimineaţa

Bea 100 ml suc de legume şi 150 ml suc de fructe.
La prânz

Mănâncă două felii de pâine neagră şi bea o ceaşcă de ceai, 150 ml suc de legume şi 200 ml suc natural de fructe.
Seara

Bea două căni de ceaiuri de plante şi mănâncă 100 g de smochine sau curmale.
Zilele 6 – 7

În aceste zile te vei reobişnui cu alimentaţia normală.
Dimineaţa

Imediat ce te trezeşti, bea o cană de ceai de mentă şi ia două linguriţe de seminţe de in. La micul dejun ai parte de o banană şi o felie de pâine prăjită cu margarină.
La prânz

Fă o salată din castraveţi, roşii şi gogoşari muraţi, pe care o mănânci cu o felie de pâine prăjită. Dacă nu vrei salată, alege legumele. Fierbe 200 g de conopidă şi doi morcovi şi consumă-le calde. După masă, bea o cană de ceai de sunătoare.
Seara

Mănâncă două felii de pâine neagră, pe care întinzi un strat subţire de margarină, cu două mere.
La ce trebuie să ai grijă

Dacă nu eşti sigură că starea sănătăţii tale îţi permite să ţii post, mergi la medic şi vezi ce te sfătuieşte.
E posibil să ai uşoare dureri de cap şi ameţeli în primele trei zile ale dietei, dar apoi acestea trebuie să dispară. Asigură-te că bei suficiente lichide, pentru a le preveni.
Fă efort, astfel încât cel puţin o dată pe zi să-ţi faci corpul sătranspire.
În fiecare zi, ţine timp de 20 de minute o sticlă cu apă caldă în partea dreaptă a abdomenului. Aşa stimulezi detoxifierea ficatului.
Dacă te simţi foarte slăbită întrerupe dieta. Esenţial e să o ţii atâta vreme cât îţi dă o stare de bine şi simţi că poţi rezista tentaţiilor.

Sursa: Dietă: Cum slăbeşti 4 kg cu dieta de post! – Dietă şi slăbire | Unica.ro http://www.unica.ro/detalii-articole/articole/dieta-slabesti-dieta-post-27168.html#ixzz2CdxElVRF

You might also like More from author

Comments are closed.