Cum se bat algerienii cu scumpirea cărnii de pui

Autorităţile algeriene au decis să elimine de la plata taxelor (Taxa Vamală, Taxa pe Valoarea Adăugată) materiile prime şi produsele finite destinate hrănirii păsărilor din fermele de producţie de carne şi ouă. Durata acestui regim de graţie ar fi de un an.

Măsura este destinată sprijinirii fermierilor afectaţi de creşterea preţurilor la porumb şi la soia pe pieţele internaţionale dar şi a protejării populaţiei confruntate cu scumpirea cărnii de pasăre. 

În Algeria, o ţară musulmană cu tabu-uri alimentare foarte puternice, carnea de pasăre este nelipsită de pe mesele oamenilor, boom-uri de consum înregistrându-se înaintea marilor sărbători islamice.

“Guvernul a luat o serie de măsuri pentru a proteja sectorul (n.r al producţiei de carne de pasăre) şi anume, a eliminat de la plata taxelor vamale şi a TVA porumbul şi soia dar şi alte nutreţuri şi preparate destinate hrănirii păsărilor, pe perioada 1 septembrie 2012-1 august 2013” a declarat Rachid Benaissa, ministrul algerian al Agriculturii, citat de World Poultry.

Cu puţin înainte de marea sărbătoare a Ramadanului, Algeria a importat mari cantităţi de pui congelat în dorinţa de reduce preţul cărnii de pasăre aflat în creştere pe piaţa locală. Măsura nu a avut rezultatele scontate, scumpirile continuând până la 400 de dinari (4 euro) per kilogram în iulie-august.

Prin noile măsuri luate, autorităţile algeriene speră ca preţurile cărnii de pasăre produse pe plan local să nu crească şi mai mult.

You might also like More from author

Comments are closed.