Cum să faci o cultură profitabilă de cătină

catina_clasicaCultura cătinei (Hippophae rhamnoides L) este deja rentabilă în ţări ca Germania, Italia, Suedia, Finlanda, Rusia, Mongolia sau China şi reprezintă o alternativă ecologică la agricultura actuală, denaturată şi superchimizată.

Condiţiile eco-pedo-climatice şi relieful adecvat fac din România patria perfectă pentru această nouă şi valoroasă specie de cultură pomicolă. Conţinutul fizico-chimic al fructelor obţinute, calităţile lor energetice şi terapeutice miraculoase, precum şi cererea tot mai mare de cătină românească pe piaţa europeană sunt premisele apariţiei unui nou sector de producţie pomicolă în România, puternic, rentabil şi durabil, care începe să se impună, cu paşi siguri, ca sector pomicol de importanţă economică.

Cătina nobilă se poate cultiva de la nivelul mării până la 900-1.000 m altitudine. Sunt preferabile terenurile plane, orizontale sau uşor înclinate cu expoziţie sudică, cu soluri aerisite, uşoare şi fertile, dar se poate planta în orice tip de sol, cu două excepţii: solurile prea acide, cu pH-ul sub 5,5, şi solurile cu exces de umiditate, mlăştinoase, impermeabile, cu apa freatică la suprafaţă. Adoră luncile râurilor, cu soluri aluvionare, uşoare, nisipoase, chiar dacă sunt mai puţin fertile, permeabile, cu apa freatică la peste 1,5 m adâncime. Inundaţiile de 7-10 zile nu sunt o problemă. Necesită lumină maximă, nu acceptă niciun fel de umbrire. Rezistă fără daune la temperaturi de -40ºC sau +40ºC. Din anul 2-3 de la plantare rezistă la cele mai cumplite secete, dar irigarea culturii este o cheltuială absolut justificată, de peste 20 de ori mai rentabilă decât la cultura porumbului.

Plantare şi întreţinere

Terenul destinat plantării se va cultiva obligatoriu cel puţin un an înainte de plantare. Cele mai bune premergătoare sunt cerealele păioase (de exemplu, grâul) care se recoltează devreme şi lasă terenul curat de buruieni, în special cele perene, mai greu de combătut în cultura ecologică de cătină.

Pregătirea terenului pentru plantare constă în:

– afânare profundă (scarificare) la 60-70 cm, cu 90-100 cm între gheare, dacă e posibil în cruce;

– arătură adâncă de toamnă, la 35-40 cm. Se recomandă mărunţirea arăturii încă din toamnă, chiar dacă imperfect. Aceasta face posibilă intrarea la plantat în primăvară foarte devreme, fără a mai aştepta „coacerea“ arăturii, de multe ori întârziată de ploile din martie-aprilie.

Dacă solul este bine pregătit, plantarea se poate face toamna târziu. Dacă nu, se amână pentru primăvară, cu rezultate la fel de bune, cu condiţia asigurării unei udări de aprovizionare, cel puţin la groapă.

Plantarea este lucrarea cea mai tehnică. Se poate face mecanic, cu maşini specializate, dirijate prin GPS ori laser, sau manual, după metoda tradiţională. Rândurile se orientează preferabil pe direcţia N-S, dar primează cerinţa de a avea rândurile cât mai lungi, perpendiculare pe direcţia vântului dominant din perioada 20 martie – 10 aprilie. Pentru plantarea manuală se realizează mai întâi un pichetaj al terenului, marcându-se locul fiecărei plante, aleile tehnologice şi zonele de întoarcere. Distanţele de plantare sunt de 3-3,5 m între rânduri şi de 1,25-2 m pe rând. Având în vedere că este o plantă dioică, pentru realizarea polenizării se plantează masculi, în raport ♂/♀ de 1/8 până la 1/12, fie intercalat, în chinconz, fiecare a opta plantă pe rândurile cu număr impar, fie în rânduri sepa­rate, 1 r. ♂ + 8 r. ♀, în special acolo unde se va recolta mecanic. În acest caz rândurile de masculi (♂) vor fi flancate de intervale mai late cu 0,5m.

Materialul de plantat poate costa 3.000 euro/ha. Împreună cu pregătirea terenului şi plantarea propriu-zisă nu poate depăşi 6.000 euro/ha.

Până în toamnă planta formează o coroană frumoasă, din 3-7 ramuri de 50-80 cm lungime, garnisite cu lăstari anticipaţi. În prima iarnă se face o tăiere radicală, realizând 3-5 cepi din lăstarii cei mai frumoşi şi mai bine plasaţi. Restul se elimină, ca în imaginile alăturate.

Întreţinerea plantaţiei în anul II constă mai ales în menţinerea curată a solului. Dacă este necesar, cultura se irigă.

Recoltare

Prima recoltă se obţine în anul III. Recoltarea se face de la jumătatea lunii august până la sfârşitul lunii septembrie. Metoda aplicabilă în plantaţiile comerciale este singura fezabilă din punct de vedere practic şi economic. Se face prin detaşarea ramurilor cu fructe, lăsând pe plantă doar baza lăstarilor, sub formă de cepi, din care se va reface coroana. Ramurile se batozează în stare congelată. La plantaţiile mature, în condiţii optime de cultură, potenţialul de producţie depăşeşte 22-24 t/ha în anul recoltei. Metoda induce o periodicitate controlată a fructificării, ceea ce face necesară împărţirea plantaţiei în două sectoare, care vor rodi alternativ. Pe termen lung, prin întinerirea permanentă a coroanei, recolta este mai mare şi mai constantă, iar calitatea fructelor mai bună decât la metodele de recoltare cu menţinerea coroanei şi recoltare anuală. În plus, coroana se menţine la o înălţime convenabilă, permiţând mecanizarea lucrării de tăiere a ramurilor şi creşterea productivităţii.

Fructele congelate se păstrează fără probleme la -18ºC, în ambalajele de expediţie.

Sortimentul de cătină nobilă cultivat în România, obţinut din genofondul autohton, este valoros prin conţinutul complex al fructelor, foarte rezistent la bolile şi dăunătorii specifici şi bine adaptat la condiţiile spaţiului carpato-danubiano-pontic. (Sursa: lumeasatului.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.