good.bee Credit îți prezintă “Sfaturi pentru gospodari”:Cum să ai succes cultivând legume?

legume_feb

Creșterea legumelor poate fi foarte profitabilă, dacă știi să urmărești câteva aspecte esențiale, cum ar fi:

  1. Alege corect suprafața pe care urmează să produci legumele, ținând cont de: dimensiunea și calitatea solului, sursa de apă existentă și calitatea ei, zona terenului și riscul de poluare din zonă.
  2. Află care sunt speciile de legume cele mai potrivite solului tău, mai ales în cazul în care vei cultiva în câmp.
  3. Poți opta pentru o gamă cât mai diversificată de sortimente (8-10 articole). Poți include și produse de nișă, cu o valoare adăugată mare/ unitate de măsură, cum ar fi: sparanghel, roșii cherry galbene, vinete, morcovi sau ardei baby.
  4. Documentează-te în ceea ce privește tehnologiile de producție a legumelor pe care le vei alege. Acestea îți ușurează munca și îți măresc producția.
  5. Calculează care este necesarul de mașini și tractoare agricole, solarii, plasă de umbrire etc. pentru cultura ta.
  6. Documentează-te atent cu privire la regulile și condițiile de depozitare, luând în calcul temperatura, umiditatea și perioada de depozitare, astfel încât să te asiguri că ai cât mai puține pierderi cauzate de deteriorarea produselor.
  7. Află care este forța manuală din zonă și prețul acesteia. Poate îți vei extinde afacerea și vei avea nevoie de angajați, pe care este bine să îi selectezi din zonă.
  8. Cunoaște-ți foarte bine costurile de producție pentru fiecare articol. Realizează-ți un deviz de cheltuieli pentru fiecare cultură și ciclu de producție.
  9. Monitorizează atent evoluția pieței, urmărind în special prețul unităților de măsură/ articol, pentru fiecare sezon.
  10. Pe măsură ce avansezi în afacere, citește mai multe despre cum îți poți distribui mai bine produsele, tehnici de negociere și vânzare, controlul calității sau chiar dezvoltarea unei mărci locale.

 

Sfaturi oferite de Dr. ing. Laurențiu Rînchiță

www.goodbeecredit.ro

You might also like More from author

Comments are closed.