Cum poți să câștigi 40.000 de euro la hectar din cultivarea napilor

sfeclaCine s-ar fi gândit că, la zeci de ani distanță, napii românești sau topinamburul – cum li se spune mai nou, vor face senzație în rândul micilor fermieri mereu în căutare de noi nișe de piață.

Un soi vechi de legume căutat de unii care doar au auzit de beneficiile sale, dar și cei care vor să îi simtă din nou gustul, napul românesc revine în forță ca și cultură profitabilă pe suprafețe mici. Ne-o dovedește unul dintre cei mai mari cultivatoride napi din țară, un tânăr pentru care această plantă a devenit o veritabilă sursă de profit.

Absolvent al Facultății de Horticultură din București, Florian Filip (29 de ani) a pariat pe readucerea pe piața românească a napului, denumit popular nap-porcesc. În judeţul Buzău, la Lunca, în curtea bunicii sale, acum 10 ani a înfiinţat prima cultură serioasă de topinambur.

„De când mă ştiu, am fost pasionat de plante mai puţin cunoscute, dar care au un potenţial ridicat: bamele, napii turceşti, năutul, bobul, sorgul pentru boabe şi pentru sirop, lupinul dulce. Mă declar un culegător de seminţe vechi autentice româneşti. De agricultură propriu-zis am început să mă ocup acum mai bine de 10 ani, pe un teren primit moștenire de la bunica mea, pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați. Astăzi cultiv napi pe o suprafață de 4.000 metri pătrați”, a povestit Filip, despre primii săi pași în agricultură.

Ideea de a cultiva topinambur i-a încolțit în minte atunci când a găsit în spatele curții buncii câțiva napi. “Am luat tuberculii din grădina bunicii mele, i-am multiplicat și am extins cultura. După primul an am observat că se obțin recolte bunicele, fără a depune eforturi speciale. Am ales napii pentru că am observat că există o cerere constantă pe piață și se cultivă relativ ușor. Se pare că, în ultima perioadă de timp cererea pentru topinambur este în creștere”, a declarat cultivatorul.

O cultură de napi se poate înființa fie prin plantarea tuberculilor în pământ, fie prin plantarea răsadurilor. „Topinamburul se înmulțește în mod obișnuit prin tuberculi, dar dacă plantarea nu se face în perioada optimă, la început de primăvară, se pot utiliza și răsadurile. Tuberculii se plantează fie în toamnă, fie primăvara. Înainte de înființarea unei plantații se efectuează 2-3 prășile, pentru afânarea terenului și pregătirea lui. Plantarea se face la o distanță de 30- 50 cm între plante și 70 cm între rândurile de napi. Poate cel mai important aspect care trebuie avut în vedere atunci când te hotărăști să îți înființezi o cultură de topinambur este irigarea. Este o plantă care necesită multă umezeală pentru a oferii producții la adevăratul ei potențial”, ne-a explicat Filip despre tehnologia de plantare a napului. Horticultorul a subliniat faptul că deși este o plantă rezistentă la secetă, este important să irigi cultură pentru a obține tuberculi sănătoși și armonios dezvoltați. (Integral pe agrointel.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.