Cum pot obține bani prin PNDR proprietarii de păduri

padure2Plățile de silvo-mediu vor fi acordate deținătorilor de terenuri forestiere din FFN care își asumă, în mod voluntar angajamente de silvo-mediu.

Angajamentele iniţiale încheiate de deținătorii de terenuri forestiere începând cu anul 2015 acoperă o perioadă de 5 ani de la data semnării acestora. După încheierea angajamentelor iniţiale, acestea pot fi prelungite anual, în limita alocărilor financiare, fără a depăşi perioada de implementare a PNDR 2014-2020. Regula aplicabilă pentru prelungirea anuală a angajamentelor în cadrul unei campanii de primire a cererilor de plată este „primul venit, primul servit”.

Plăţile de silvo-mediu cuprind doar acele angajamente care depăşesc cerinţele de bază, care prezintă nivelul obligatoriu de referinţă neremunerat, considerat drept punct de pornire pentru elaborarea plăţilor compensatorii de silvo-mediu.

Cerințele specifice pachetelor propuse în cadrul sub-măsurii sunt următoarele:

Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște

Fiecare solicitant al sprijinului financiar delimitează o zona de liniște compactă de cel puțin 20% din totalul suprafeței angajate, delimitată prin limite parcelare, excluzând suprafețele încadrate in tipul I funcțional.

In cadrul zonelor de liniște, pentru perioada de angajament, vor fi permise doar lucrări de împădurire, ajutorarea renegărilor naturale, întreținere a culturilor și a semințișurilor până la realizarea stării de masiv, descopleșiri, degajări, depresaje si curățiri, respectiv cele de reconstrucție ecologică în urma calamităților naturale, inclusiv extragerea arborilor afectați de factori biotici sau abiotici, cu grad de afectare de la mediu la foarte puternic (conform criteriilor stabilite în Normelor tehnice nr.3)

1. In zona de liniște, in perioada de angajament, pentru suprafața afectata de factori biotici sau abiotici cu grad de afectare mediu – foarte puternic, stabilit conform Normelor tehnice nr.3, va fi înlocuita cu o suprafața echivalenta, adiacentă zonei de liniște stabilită la semnarea angajamentului. Noua suprafață se va alege cu prioritate din suprafețele adiacente care nu au fost parcurse cu lucrări pe perioada angajamentului.

2.Pe suprafața care nu face obiectul constituirii zonei de liniște se vor executa lucrările prevăzute de amenajamentul silvic, cu respectarea restricției de a nu se interveni pe aceeași unitate amenajistica cu o periodicitate mai mica de 5 ani. In situația in care pe suprafața unei unității amenajistice din afara zonei de liniște are loc un fenomen ce impune recoltarea de produse accidentale I sau II, lemnul afectat va fi extras in condițiile legii.

3.In situația în care pentru suprafața angajată, în afara zonei de liniște, exista unități amenajistice încadrate în tipul funcțional TII pentru care în amenajament sunt lucrări speciale de conservare, aceste lucrări se vor aplica, cu excepția recoltării de masă lemnoasă.

Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri

Pachetul 2 poate fi aplicat doar în combinație cu pachetul 1, însemnând că acest pachet poate fi aplicat doar de beneficiarii care au aplicat și pentru pachetul 1.

Adoptând acest pachet, solicitantul sprijinului se angajează să contracteze sau să efectueze lucrările de colectare a materialului lemnos folosind exclusiv atelaje la operațiile de adunat, scos și apropiat pe suprafața parcursa cu rărituri ce face obiectul angajamentului, până la drumurile forestiere sau de tractor amenajate.

Atelajele vor fi folosite în următoarele condiții cumulative: volumul arborelui mediu de cel mult 0,3 m3, panta de până la 30 grade și distanța de scos-apropiat de până la 700 m.

Sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri este de tip compensatoriu. Prima compensatorie de silvo-mediu este plătită anual, ca sumă fixă, acordată pe unitatea de suprafaţă (hectar) şi reprezintă o compensaţie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de deținătorii de terenuri forestiere care încheie angajamente voluntare.

Submăsura 15.1 vizează promovarea următoarelor pachete:
Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște
Pachetul 2 – Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri

Beneficiarii sprijinului sunt detinatorii de terenuri forestiere care pot fi: A) Proprietarii de terenuri din FFN:

  • Proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice
  • Proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale
  • Proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale

B) Asociații cu personalitate juridică ale proprietarilor de terenuri din FFN

Costurile eligibile în cadrul acestei măsuri sunt constituite din costuri standard, calculate pentru fiecare pachet pe baza evaluării costurilor suplimentare şi a pierderilor de venituri, care depăşesc nivelul obligatoriu neremunerat al cerinţelor de bază, înregistrate de deținătorii de terenuri forestiere în urma asumării angajamentelor voluntare de silvo-mediu.

Cerinţele de bază sunt constituite din:

  1. a)  Pentru pachetul 1, asigurarea de zone de liniște: amenajament, contract de administrare sau de prestare de servicii cu un ocol silvic autorizat (inclusiv serviciile de pază și protecție contra dăunătorilor, conform standardelor în vigoare), care să fie conectat la sistemul de urmărire a masei lemnoase (SUMAL), utilizarea substanțelor de combatere a dăunătorilor conform Ord 454/2003Volumul recoltat în perioada scursă de la intrarea în vigoare a amenajamentului până la solicitarea sprijinului financiar nu trebuie să fi depășit posibilitatea decenalăRaportarea și georeferențierea în sistem GIS a perimetrului zonei de liniște.
  2. b)  Pentru Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri: delimitarea pe hartă a sub-parcelelor pentru care amenajamentul prevede rărituri în care sunt prevăzute rărituri. Punerea în valoare a masei lemnoase recoltabile în concordanță cu cerințele specificate în Normele tehnice privind conducerea arboretelor (2) și Normele tehnice privind punerea în valoare a masei lemnoase (3).

 alte cerințe obligatorii relevante prevăzute în legislaţia naţională.

Costurile standard calculate pentru măsura de silvo-mediu nu includ costuri tranzacţionale şi investiţionale.

– Suprafața minimă pentru care se încheie angajamentul trebuie sa fie de cel puțin 100 ha (conform datelor din amenajamentul silvic,) Fac obiectul aplicării măsurii terenurile acoperite cu păduri si terenuri destinate împăduriri sau reîmpăduriri, cu condiția ca terenurile destinate împăduriri sau reîmpăduriri sa nu fie mai mult de 15% din suprafața angajată. Suprafețele care fac obiectul angajamentului trebuie identificate, geo-referențiate si raportate in sistem GIS.

– Beneficiarul trebuie sa dețină contract de administrare / prestări servicii silvice cu un ocol silvic autorizat.

– Suprafața trebuie să facă parte dintr-un amenajament silvic în vigoare (amenajamentul se consideră a fi în vigoare după ce a fost avizat procesul verbal al conferinței a II-a de amenajare, act ce semnifică începerea perioadei de aplicare a amenajamentului).

– Proprietarul/asociația poate aplica măsura doar daca participa cu toata suprafață deținută de acesta într-o unitate de producție..

– Plățile compensatorii de silvo-mediu pot fi acordate ca parte a măsurii dacă:

– beneficiarul este deținătorul unei suprafețe de teren forestier din cadrul FFN, localizată pe teritoriul României,

– beneficiarul se angajează să mențină angajamentul de silvo-mediu pentru o perioada de 5 ani, de la data semnării acestuia,

– beneficiarul se angajează să respecte cerințele specifice pachetelor de silvo-mediu pentru care aplică. (Sursa: paginadeagricultura.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.