Cum am vândut cele 1.000 de kilograme de legume pe care le-am adus ilegal în România

Intermediarii de legume şi fructe din piaţa angro de la Pucheni, în Bucureşti, nu emit documente fiscale pentru ceea ce vând şi fac asta pentru că autorităţile statului nu-i controlează. România liberă a realizat traseul complet al contrabandiştilor de legume şi fruncte. Am mers pe drumul acestora de la punctele de plecare, din Grecia şi Bulgaria, surse preferate de marfă ale samsarilor români, până la destinaţie, în pieţele româneşti. În primul episod, reporterii incognito au cumpărat din Bulgaria o tonă de portocale, varză, cartofi, mere, salată şi alte produse, pentru care au obţinut două facturi inutile pe teritoriul României.

Unul dintre vânzătorii bulgari chiar s-a arătat revoltat când i-am cerut documentul fiscal şi când a pus ştampila, a tras de aceasta ca să nu se vadă bine firma pe care o reprezenta. În cazul celui de-al doilea act, i-am spus altui comerciant numele unei firme româneşti fictive şi asta a fost de ajuns pentru el.

Episodul al doilea al investigaţiei noastre a vizat corupţia în vămi. Am vrut să vedem cât de uşor se poate trece frontiera dintre Bulgaria şi România cu legume şi fructe de contrabandă. Vameşul bulgar a remarcat că facturile reporterilor nu aveau nici o valoare juridică, dar pentru 5 euro a acceptat să-i lase să treacă. Poliţistul de frontieră român a remarcat că aveam mai multe produse decât pentru consumul propriu, dar pentru 50 de lei a închis şi el ochii. Aşa am intrat în România cu 1.000 de kilograme de marfă.

„Aici sunt speculanţii”

În ultima parte a anchetei noastre incognito veţi afla cât de uşor este să comercializezi o tonă de legume şi fructe într-o piaţă angro care se află la doar câţiva kilometri de Ministerul Finanţelor, în Bucureşti.

Am ajuns la trei dimineaţa în piaţa de legume Pucheni, situată la capătul cartierului Rahova. Locaţia are reputaţia că este rar vizitată de autorităţile fiscale ale statului, iar cei care o administrează sunt cu atât mai puţin interesaţi de unde ai legumele sau fructele. Totul e să plăteşti taxa de intrare – noi am dat 40 de lei pentru duba noastră – şi să găseşti un loc cât mai potrivit, cu vad cât mai mare.

Obţinerea unui loc bun e poate singura problemă reală din această piaţă. Majoritatea intermediarilor care vând aici au o maşină pe care o lasă permanent pe locul pe care l-au cucerit, pe care doar o aprovizionează din stradă.

Tocmai de aceea, ca să fii sigur că ajungi într-o zonă bună a pieţei, trebuie să intri încă din seara precedentă. Apoi, mai există o regulă, pe care aveam să o aflăm când am venit noi cu marfă la Pucheni. L-am întrebat pe portar unde ne putem aşeza şi acesta, crezând că suntem legumicultori din sudul ţării, ne-a indicat zona din capătul pieţei. „Mergeţi acolo în spate, unde sunt ţăranii. Aici sunt speculanţii, nu vă aşezaţi lângă ei.” I-am explicat că şi noi avem tot marfă din import. „Atunci, aşezaţi-vă unde doriţi”, a explicat portarul.

„Îţi dau chitanţă, dar pe riscul tău”

Ne-am aşezat în cele din urmă lângă un camion despre care am aflat mai târziu că aparţinea unui bulgar. Cel care vindea căpşuni, ceapă verde şi roşii era angajatul său român. Nu am scos marfa noastră  imediat. Mai întâi am făcut un tur prin piaţă, să aflăm pulsul. Iar ceea ce am auzit ne-a făcut să ne dăm seama că vom scăpa de legumele şi fructele  noastre fără acte cu riscuri minime. Am mers la un samsar de roşii şi, după ce l-am întrebat cât e kilogramul, am abordat problema documentelor fiscale. Intermediarul ne-a explicat direct că are doar facturi contrafăcute.

Reporter: Eu am magazin, am nevoie de factură, îmi puteţi da?

Vânzător: Îţi dau şi factură, şi chitanţă. Ştii să le completezi? Să le ştampilezi?

R: Încercăm.

V.: Băi, nebunule, păi eu îţi dau ce factură vrei tu, dar e riscul tău.

Am mers şi la alţi „speculanţi”, dar am primit răspunsuri similare. Oamenii se mirau chiar că le cerem factură. De unde? Pentru ce? Un vânzător de ciuperci ne-a explicat că problema facturilor se rezolvă în cel mai simplu mod cu putinţă: cumperi o dată produse legal, apoi în cazul unui control de la Fisc prezinţi mereu şi mereu aceeaşi unică factură.

Reporter: Factură, chitanţă puteţi să îmi daţi la ele?

Vânzător: Nu avem. Ciupercile sunt de la ciupercărie românească, dar nu avem factură.

R.: Dar vin ăştia cu controalele….

V.: Ştiu, ştiu, măcar o factură de intrare să ai. Ştii ce se întâmplă, ăsta la ciupercărie n-are nici el toate actele făcute, deşi ar trebui să aibă firmă, practic e producător, o investiţie de 70.000 de euro.  Dar el abia acum face toate demersurile, să-şi facă firmă, să dea factură.

R.: Mie îmi trebuie măcar o dată.

V: Da, ştiu, ştiu. E belea cu facturile astea. Dar dacă vrei să ai o intrare, te duci să iei din Metro şi ai factură. Apoi vii şi cumperi de la noi şi bagi pe factura aia.

De fapt, noţiunea de document fiscal e una destul de abstractă în piaţa angro Pucheni. Concluzia am obţinut-o tot de la un samsar de roşii de import:

R.: Şefa, o factură, chitanţă aveţi?

V.: Nimeni nu dă aici.

Cum de sunt oamenii aceştia atât de relaxaţi în a recunoaşte că nu au acte şi mai ales că nimeni nu emite documente fiscale pentru marfa pe care o vinde? Simplu, deoarece organele statului român vin foarte rar să-i controleze, după cum singuri ne-au explicat. Şi chiar şi atunci, autorităţile reuşesc să prindă doar pe câţiva dintre ei, care sunt cumva sacrificaţii pieţei. „Când vine un control, îi ia pe primii şi restul strâng marfa. Îţi dai seama că a venit un control după viteza cu care strâng ăştia de aici marfa. Oricum, nu prea vin”, ne-a explicat un samsar cu experienţă.

Am vândut, dar nu am fost controlaţi

Am revenit la duba noastră şi am scos marfa la vedere. Clienţii, cei mai mulţi patroni de mici magazine care cumpără de la Pucheni angro şi vând cu bucata în băcănia lor, au apărut imediat. Interesant este că nici unul dintre ei nu ne-au cerut nouă facturi sau chitanţe. Dacă le-a convenit preţul, au pus legumele şi fructele în autovehicule şi atât. Practic, nici aceştia nu vând toate produsele cu documente. Din discuţiile cu o parte dintre ei, am descoperit că şi în cazul aprozarelor funcţionează acelaşi principiu: au o factură bună şi justifică cu aceasta orice vând, în cazul unui control. Principiul pare justificat, dacă e să judecăm după experimentul realizat de ziarul nostru. Am stat câteva ore cu legume şi fructe în piaţa angro. Nici o autoritate a statului, inspector, comisar sau alt funcţionar, nu a venit să ne întrebe de acte. Am socotit că am avut pur şi simplu noroc, dar am revenit şi câteva zile mai târziu cu legume şi fructe. Din nou, deşi am petrecut câteva ore în piaţă, singurii care s-au interesat de produsele noastre au fost clienţii. Nici o autoritate a statului, nici un reprezentant al Fiscului nu a apărut.

Pepeni confiscaţi

Uneori, autorităţile fiscale au reuşit să obţină şi câteva rezultate în controalele din piaţa bucureşteană Pucheni. Şase tiruri cu pepeni în valoare de 300.000 de euro au fost confiscate de poliţiştii antifraudă anul trecut, în urma unui control în Piaţa Pucheni ce viza tocmai infracţiuni de evaziune fiscală şi neplata TVA în ceea ce priveşte importurile şi achiziţiile intracomunitare de legume şi fructe.

You might also like More from author

Comments are closed.