Creşterea oilor: Înregistrarea crescătorilor de ovine pentru valorificarea producţiei

Creşterea ovinelor reprezintă o tradiţie multiseculară, fiind activitatea de baza a unui însemnat număr de crescători de animale, această specie oferind activităţi tradiţionale privind prelucrarea unor produse din lapte, carne, lână cu un pronunţat caracter specific local sau regional (brânzeturi, specialităţi din carne de oaie, articole de îmbrăcăminte, obiecte artizanale, instrumente pentru prelucrarea produselor (ustensile de inventar ale stânii, ateliere de cojocărie, confecţionarea pălăriilor tradiţionale, ateliere pentru ţesături, etc).

Avantajele economice (materiale şi financiare) pe care le oferă această specie de animale, a determinat în ultimii 20 ani dinamică efectivelor totale şi de oi mame, existente îngospodăriile populaţiei aibă o evoluţie constanţa, cu unele creşteri naturale prin menţinerea în efectiv a mieluţelor pentru înlocuirea reformelor, sau a animalelor vândute înviu, sacrificate, moarte, dispărute, etc., faţă de alte specii de animale care se cresc în ţară noastră (bovine, cabaline, porcine).

Datorită condiţiilor geo-climatice caracteristice ţării noastre, efectivele de ovine sunt crescute şi exploatate în marea parte a anului (cca 200 – 230 de zile, în funcţie de intemperii) pe pajiştile naturale, respectiv, păşuni şi fâneţe, fiind comasate în turme (carduri) cu un efectiv de ovine pe turmă, diferenţiat în funcţie de suprafaţă de teren pasunabil, categoria de animale, numărul de proprietari care participa la formarea turmei, de distanţă faţă de localităţi şi alte criterii care sunt stabilite de crescătorii dinlocalitatea de origine a ovinelor.

La această dată un procent însemnat de crescători de ovine, exploatează această specie pentru producţia de lapte care este utilizat, în exploataţii sau în unităţi specializate, cuprecădere la obţinerea brînzeturilor, mai ales tip telemea, cas, brânzeturi frământate, urdă, sau caşcaval, produse la care se realizează un randament foarte bun.

Caracteristice laptelui de oaie sunt reprezentate de conţinutul ridicat în substanţe proteice, 5,7%, în cazeină, 4,6%, lactalbumină / lactoglobulină 1,1%, lactoză 4,5%. Conţinutulde calciu din laptele de oaie este între 162 şi 259 mg/100g, este bogat în grăsimi 6,7%, iar aportul de fosfor, sodium, magneziu, zinc, fier şi grupul de vitamine B, este însemnat .

Crescătorii de ovine care doresc valorifice producţia primară, sau produsele obţinute prin procesarea producţiei primare, trbuie fie spijiniţi pentru a obţine de la D.S.V.S.A. judeţene, document de înregistrare pentru vânzare cu amănuntul, document care stabileşte: codul producătorului, produsele care se valorifica, cantitatea, locul de comercializare şiaria de distribuţie.

Această înregistrare este necesară pentru a se putea monitoriza şi controla respectarea normelor şi regulilor de igienă, trasabilitatea şi siguranţă alimentelor, de către toţicrescătorii de ovine care produc, procesează, depozitează şi comercializează lapte şi produse din lapte de oaie, în scopul protejării sănătăţii publice.

În condiţiile în care crescătorii de ovine sunt înregistraţi la D.S.V.S.A. judeţeană, cu centrul de prelucrare a laptelui integrat în exploataţie (stana) sau independent şi implicit pentru vânzare cu amănuntul, aceştia pot comercializeze produsele din lapte de oaie la consumatorul final, la alte unităţii autorizate, în pieţe agroalimentare de pe întregteritoriul României, precum şi cu ocazia expozitilor, târgurilor sau alte manifestări organizate de diferite autorităţi sau organizaţii profesionale în cadrul legal. (Integral pe gazetadeagricultura.info)

You might also like More from author

Comments are closed.