A CRESCUT PRODUCŢIA INTERNĂ DE LAPTE

Unitățile procesatoare au colectat de la exploatațiile agricole și centrele de colectare cu 4,7% mai mult lapte de vacă, în primul semestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2016, până la 520.307 tone, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate miercuri.

Conform statisticii, în intervalul ianuarie — iunie 2017, cantitatea colectată de lapte de vacă s-a majorat cu 23.353 tone, față de primul semestru din anul precedent, iar creșteri ale producției au fost înregistrate la: unt cu 633 tone (+11,5%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut și alte produse lactate similare) cu 5.925 tone (+6%) și lapte de consum cu 5.053 tone (+3,6%).

Pe de altă parte, producția a scăzut la smântână de consum cu 2.617 tone (-7,6%) și la brânzeturi cu 639 tone (-1,3%). În același interval de comparație, cantitatea de lapte brut importat a crescut cu 4.386 tone (+7%).

Datele INS relevă, totodată, că, în iunie 2017 vs iunie 2016, unitățile procesatoare au colectat cu 12.350 tone mai mult (+13,7%) lapte de vacă, în timp ce producția a crescut în cazul laptelui de consum (cu 1.941 tone, +9,7%), untului (cu 63 tone, +8%) și laptelui acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut și alte produse lactate similare) — cu 864 tone (+5,3%).

Scăderi ale producției s-au înregistrat la: smântână de consum — cu 310 tone (-5,7%) și brânzeturi — cu 8 tone (-0,1%). Cantitatea de lapte brut importat a scăzut, de asemenea, în iunie 2017 față de iunie 2016, cu 277 tone (-4,2%).

La nivel comparativ iunie 2017 — mai 2017, statistica oficială arată o scădere cu 1.217 tone (-1,2%) a cantității de lapte de vacă, colectată de unitățile procesatoare.

Pe acest segment, scăderi ale producției s-au înregistrat la: unt cu 169 tone (-16,7%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut și alte produse lactate similare) — cu 2.715 tone (-13,6%), brânzeturi cu 1.092 tone (-10,9%), smântână de consum cu 528 tone (-9,3%), lapte de consum cu 1.711 tone (-7,2%).

În luna iunie a acestui an, cantitatea de lapte brut importat a scăzut cu 1.418 tone (-18,3%), în comparație cu luna anterioară, notează INS.

You might also like More from author

Leave A Reply

Your email address will not be published.