CRESCĂTORII DE OI DIN HARGHITA, AȘTEPTAȚI CU CERERI PENTRU AJUTORUL PENTRU COMERCIALIZAREA LÂNII

Aproximativ 600 de crescători de ovine din Harghita sunt aşteptaţi să depună cereri pentru ajutorul de minimis acordat în vederea comercializării lânii.

Directorul Direcţiei Agricole Harghita, Török Jenö, a declarat pentru AGERPRES că, potrivit hotărârii de Guvern, crescătorii vor primi un sprijin financiar de 1 leu pentru fiecare kilogram de lână comercializat, înscrierile în program urmând să se facă până la sfârşitul lunii august.

Potrivit sursei citate, acest lucru nu înseamnă că până atunci trebuie comercializată lâna, ci înscrierea în program exprimă intenţia de a comercializa o anumită cantitate de lână, în decurs de un an.

Török Jenö a precizat că, până în prezent, în Harghita s-au înscris pentru acordarea ajutorului de minimis un număr de aproximativ 80 de crescători de ovine, dar se aşteaptă ca numărul să ajungă la 600, până la finalul perioadei de depunere.

Şeful Direcţiei Agricole Harghita a adăugat că cererile se depun la fiecare primărie din judeţ, unde au fost trimise formularele tip şi unde există persoane care îi ajută pe cei interesaţi să le completeze, dar şi la asociaţiile profesionale ale crescătorilor de ovine din judeţ.

Acestea vor fi preluate, de câteva ori pe săptămână, de angajaţi ai Direcţiei Agricole, pentru a evita situaţiile în care crescătorii de ovine trebuie să se deplaseze la Miercurea Ciuc pentru a depune documentaţia.

Török Jenö a ţinut să sublinieze că acest ajutor este binevenit şi că „era păcat că se ajunsese la situaţia că lâna era arsă de crescătorii de ovine”, punctând că statul intenţionează, printr-un parteneriat public privat, înfiinţarea unor puncte de colectare, dar şi o eventuală prelucrare primară a lânii.

În judeţul Harghita există aproximativ 200.000 de capete de ovine, efectivul ajungând, pentru prima dată, la cel înregistrat în anii 1989-1990.

You might also like More from author

Comments are closed.