Cramele Recaş, out of stock la nici o lună de la lansarea noului vin roşu

cramelerecas

Compania Cramele Recaş a lansat pe 19 iunie, o nouă gamă de vinuri roşii, SELENE. Colecţia a venit în completarea portofoliului de vinuri premium, adresate industriei HoReCa. Însă, la nici o lună de la lansare, la Cramele Recaş, stocul de 6628 sticle de vin Selene Fetească Neagră s-a terminat ieri, 17 iulie, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Selene Fetească Neagră este personificarea unei senzaţii pe care a avut-o Hartley Smithers, vinificatorul australian al Cramelor Recaş, când a descoperit adevăratul potenţial al soiului port-drapel al României.

Pentru a păstra caracterul vinurilor, dar şi pentru a atinge un nou nivel de calitate, 2013 este anul în care Cramele Recaş a apelat la mai multe colaborări cu specialişti străini.

Cramele Recaş, societate româno-britanică, deţine aproximativ 1000 ha de viţă de vie şi reprezintă unul din principalii producători de vin din România. Încă de la început, activitatea Cramelor Recaş a fost îndreptată spre crearea de vinuri deosebite, îmbinând tehonologia modernă cu cea tradiţională, spre soiuri de struguri atent selecţionate şi spre ideile şi experienţa unor vinificatori cu renume.

You might also like More from author

Comments are closed.