Copiii taţilor subnutriţi sunt mai predispuşi la obezitate

Ambii părinţi pot transmite copiilor o predispoziţie la obezitate dacă au fost înfometaţi în timpul concepţiei. Faptul că mediul în care trăieşte o femeie însărcinată afectează permanent fiziologia fătului este binecunoscut. De exemplu, în rândul copiilor născuţi de femeile olandeze care au fost însărcinate în timpul „Iernii foametei” din 1944 se înregistrează o rată a obezităţii, diabetului şi a bolilor cardiovasculare mult mai mare decât în rândul celor născuţi cu un an sau doi mai devreme.

Observaţii similare în timpul altor perioade de foamete, cât şi studii efectuate pe şoareci, arată că această predispoziţie la obezitate este o consecinţă accidentală a unei adaptări evoluţionare la lipsa hranei.

Copiii mamelor flămânde, anticipând lipsa de hrană în viaţa pe care o încep, îşi ajustează metabolismul pentru a păstra cât mai multe calorii. Dacă viaţa nu este pe cât de grea se anunţa, rezultă o tendinţă de îngrăşare, cu toate consecinţele negative care derivă din acest lucru.

O parte din această adaptare este o reacţie a embrionului la alimentaţia pe care o primeşte prin placentă. În anumite cazuri, însă, chiar şi ovulul nefertilizat este afectat. ADN-ul său este reprogramat, iar schimbarea se menţine şi după diviziunea celulelor, astfel că poate fi transmisă şi generaţiilor viitoare. Acelaşi proces poate afecta şi sperma potenţialilor taţi care au fost înfometaţi în perioada concepţiei.

Pentru a verifica această ipoteză, un grup de cercetători de la Universitatea din Massachusetts au efectuat un studiu pe şoareci masculi. Pentru a simula înfometarea, jumătate dintre rozătoarele studiate au fost supuse unei diete ce conţinea 11% proteine, un procent scăzut pentru rozătoare. Cealaltă jumătate a avut parte de o dietă normală, în care proteinele constituiau 20% din totalul hranei. După o perioadă de 9-12 săptămâni, fiecărui mascul i s-a oferit acces pentru câteva zile la o femelă, pentru a-i permite înmulţirea. Apoi, masculii au fost separaţi de femele, pentru a limita influenţa pe care ar fi putut-o avea asupra progeniturii.

După naştere, şoriceilor li s-a permis să trăiască alături de mame până la vârsta de 3 săptămâni, după care au fost ucişi, iar ficatul lor a fost prelevat pentru a studia activitatea genelor implicate în metabolism. Dr. Oliver Rando şi echipa sa au descoperit 445 de gene a căror expresie indică o dependenţă puternică de dieta părintelui mascul.

Genele asociate cu sinteza de grăsime şi cu cea de colesterol erau mult mai active în progeniturile taţilor cu o dietă cu un procent scăzut de proteine, în comparaţie cu genele progeniturilor taţilor cu o dietă normală. Aceste gene ar fi permis şoarecilor cu taţi înfometaţi să stocheze ca grăsime caloriile surplus mult mai uşor decât şoarecii cu taţi bine hrăniţi.

Deşi procesul prin care acest lucru se petrece nu este încă în totalitate explicat, este aproape cert că şi taţii, alături de mame, pot transmite beneficiile experienţelor lor printr-o modificare subtilă a genelor.

You might also like More from author

Comments are closed.