Consumul cărnii ne-a ajutat să cucerim Pământul

Pe baza unui nou studiu, se pare că obişnuinţa de a consuma carne nu doar că ne diferenţiază de alte primate, dar ne-a şi ajutat să evoluăm şi să ne răspândim pe toată suprafaţa planetei.
„Deoarece copii sunt înţărcaţi la o vârstă relativ mică, acest detaliu poate contribui la creşterea numărului de oameni. Credem că fenomenul înţărcării timpurii a avut un impact deosebit şi în supravieţuirea şi răspândirea speciei noastre”, declară Elia Psouni, profesor asociat în cadrul Universităţii Lund din Suedia.

Cercetările asupra speciei umane au evidenţiat că, în majoritatea cazurilor, copii sunt înţărcaţi la vârsta de aproximativ 2 ani şi 4 luni. Detaliul, aparent banal, i-a surprins pe cercetători, deoarece, prin comparaţie, puii maimuţelor antropoide se hrănesc cu laptele mamelor pentru o perioadă de timp de patru ori mai mare faţă de copiii oamenilor.

În plus, maimuţele antropoide au o dietă preponderent vegetariană, bazată pe fructe şi frunze. Cimpanzeii, spre exemplu, îşi extrag din carne doar 5 % din caloriile necesare zilnic, comparativ cu oamenii care consumă 20% din calorii din carne.

„Nu contează dacă carnea este gătită sau nu, deoarece, păstrând proporţiile faţă de carnivore specializate precum panterele, leii sau orcile, copii sunt înţărcaţi la vârste apropiate de cele ale puilor prădătorilor. Confuzia legată de marile primate rezidă în faptul că oamenii sunt înţărcaţi devreme, comparativ cu rudele lor preponderent vegetariene”, adaugă prof. Psouni. Accesul la o dietă atât de bogată în proteine animale a făcut posibil ca, de-a lungul a nenumărate generaţii, specia noastră să îşi scurteze timpul dintre naşteri, iar numărul oamenilor să crească încet, dar sigur.

Sursa: Live Science

You might also like More from author

Comments are closed.